Parlamentarii, miniștrii și aleșii locali vor putea avea societăți

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect de lege

Parlamentarii, miniștrii și aleșii locali vor putea avea societăți

Politică 10 Decembrie 2015 / 22:28 497 accesări

Parlamentarii nu contenesc să ne surprindă. După ce au propus tot felul de legi, care mai de care mai ciudate, printre care se numără și cea prin care delfinii să fie declarați persoane non-umane, acum aleșii neamului trec la „lucruri mai serioase”. După ce DNA a scuturat mulți aleși, acuzându-i că sunt implicați în tot felul de combinații financiare și că ar fi în spatele firmelor care au contracte publice, mai mulți parlamentari s-au gândit că este timpul să le permită senatorilor, deputaţilor, miniştrilor, dar şi aleşilor locali să aibă mici afaceri. Şi, pentru că tot ei sunt cei care fac legea, 12 parlamentari de la UDMR şi PSD au depus un proiect care ar urma să modifice din nou regimul incompatibilităţilor. Potrivit acestei iniţiative, aleșii vot putea deţine societăţi de tip Persoană Fizică Autorizată (PFA), lucru interzis în prezent. De remarcat este faptul că 4 din cei 12 iniţiatori ai proiectului au fost deja în conflict cu ANI, fiind acuzaţi în trecut fie de incompatibilitate, fie de conflict de interese. Concluzionând, putem spune că, profitând de această lege, unii dintre aleși vor căuta să oficializeze PFA-urile pe care le dețin în prezent prin diverși apropiați, iar alții vor încerca să îngroape creditele de sute de milioane de lei pe care le-au luat tot prin diverși interpuși. Dacă acest proiect de lege va vedea lumina zilei, poate ne vom trezi într-o zi că vom avea în Parlament o inițiativă prin care se va legaliza șpaga.



12
Pagina a fost generata in 0.1929 secunde