Parlamentul dă vot miercuri pe scrisoarea lui Klaus Iohannis despre Referendumul pentru Justiţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Parlamentul dă vot miercuri pe scrisoarea lui Klaus Iohannis despre Referendumul pentru Justiţie
Politică 16 Aprilie 2019 / 18:19 986 accesări 0 comentarii

Parlamentarii dau un vot miercuri pe referendumul preşedintelui Iohannis. Ei trebuie să decidă dacă avizează sau nu referendumul pe justiţie, care va avea pe 26 mai, în ziua alegerilor europarlamentare. Klaus Iohannis nu va fi, cel mai probabil, în Parlament. Potrivit agendei președintelui, Klaus Iohannis îi va primi mâine, la ora 12.00, la Cotroceni, pe ministrul de stat pentru Cultură şi Mass-media din Republica Federală Germania, Monika Grütters, și pe Însărcinatul Guvernului Federal german pentru imigranți de origine germană și minorități naționale, Bernd Fabritius. La ora 13.00, Klaus Iohannis îi va primi la Cotroceni pe Arthur Mattli, ambasador agreat al Confederației Elvețiene în România, și pe Jiang Yu, ambasador agreat al Republicii Populare Chineze în România. La ora 15.oo, va avea loc la Cotroceni o ceremonie de decorare a unor instituții din domeniul medical. Comisiile juridice reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au dat, marţi, aviz favorabil pentru organizarea referendumului la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a precizat la şedinţa comisiei că majoritatea parlamentară susţine un aviz favorabil "fără niciun fel de intervenţii". "Noi, majoritatea, susţinem un acord favorabil cu niciun fel de intervenţii. Este dreptul preşedintelui să solicite organizarea referendumului. Că preşedintele doreşte extinderea acestor consultări... Raportul este un aviz favorabil fără niciun fel de intervenţii", a spus Iordache, precizând că se preconizează ca avizul favorabil al Comisiilor juridice să intre în plenul Parlamentului miercuri, la ora 10,00.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea, care a condus delegaţia PSD la consultările de la Cotroceni, a declarat, vineri, că Parlamentul va aviza favorabil solicitarea preşedintelui privind organizarea referendumului în data de 26 mai.

Conducerea Parlamentului analizează scrisoarea lui Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că a trimis Parlamentului scrisoarea referitoare la temele referendumului din 26 mai, acestea fiind interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie şi interzicerea adoptării de OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare. "Societatea a obosit să urmărească dacă cei interesaţi şi-au mai dat o ordonanţă de urgenţă şi trăieşte cu teamă fiecare zi în care este anunţată şedinţă de Guvern, a cărei ordine de zi reală nu se cunoaşte", a declarat preşedintele.



Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.158 secunde