Patroană prădată de zeci de mii de lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patroană prădată de zeci de mii de lei

Eveniment 14 Iunie 2007 / 00:00 1343 accesări

Poliţiştii din Negru Vodă efectuează cercetări pentru găsirea unei mari sume de bani, furată de o tînără de 21 ani, din locuinţa proprietarei unui magazin din localitate. Potrivit scms. Iane Petcu, şeful Poliţiei Negru Vodă, Eugenia Maioru, de 37 ani, din Negru Vodă, a reclamat, luni, furtul unei borsete în care se aflau 36.000 lei, 500 USD, 300 euro şi 100 leva, dar şi actele sale de identitate. Păgubita le-a spus anchetatorilor că hoţul a „operat”, cel mai probabil, în timp ce ea şi soţii Sîncu, prieteni de familie, se aflau în curtea imobilului său, la un grătar. Femeia a descoperit dispariţia borsetei abia luni dimineaţa, cînd a avut nevoie de o sumă de bani pentru plata unor facturi. Anchetatorii au alcătuit un cerc de suspecţi în care i-au inclus pe toţi cei prezenţi la grătar, pe rudele lor, dar şi pe celelalte persoane care o mai vizitaseră acasă pe Eugenia Maioru. Oamenii legii au prelevat amprente din toată locuinţa şi, spre surprinderea tuturor, principalul suspect al furtului s-a dovedit a fi chiar fiica prietenilor cu care păgubita petrecuse în seara jafului. Poliţiştii spun că, deşi pe numele Ralucăi Sîncu, de 21 de ani, nu s-a înregistrat vreodată o plîngere, ei ştiau că tînăra obişnuia să ia bani din locuinţa părinţilor pentru a-i oferi prietenului ei, Alexandru Nicolin, un tînăr de 25 de ani din Negru Vodă. Din cercetările efectuate, a reieşit că hoţul a intrat în casa părţii vătămate pe geamul de la baie, după care s-a dus în dormitorul locuinţei şi a furat borseta, aflată pe o noptieră. După verificarea amprentelor, pe lîngă amprentele proprietarei au fost găsite şi cele ale Ralucăi Sîncu. Iniţial, tînăra a negat comiterea faptei spunînd că, în seara furtului, se afla împreună cu prietenul ei dar cînd poliţiştii i-au spus că amprentele din casă au dat-o de gol, fata a recunoscut şi mai mult le-a arătat anchetatorilor locul în care a aruncat borseta, o parcelă cultivată cu lucernă aflată la 200 de metri de casa păgubitei. În borsetă, poliţiştii au găsit doar un portofel care conţinea 8.000 lei 500 USD, 300 euro, 100 leva şi actele de identitate ale Eugeniei Maioru. „Ne-a spus că a intrat în locuinţa victimei, prin geamul de la baie şi s-a dus direct în dormitor unde ştia că victima îşi ţinea banii. A părăsit locuinţa tot pe geamul de la baie şi s-a îndreptat în fugă spre parcela de lucernă. În grabă, ea a deschis borseta de unde a luat un pachet cu bani în sumă de 28.000 lei, după care, fără a mai verifica portofelul, a aruncat-o. Suspecta ne-a mai spus că banii luaţi i-ar fi dat prietenului ei, însă acesta nu recunoaşte”, a declarat scms. Iane Petcu. Tînăra a fost reţinută pe bază de ordonanţă, şi prezentată Parchetului de pe lîngă Judecătoria Medgidia, cu propunere de arestare preventivă sub acuzaţia de violare de domiciliu şi furt. Tînăra nu a ajuns în faţa judecătorilor, întrucît procurorii au dispus cercetarea Ralucăi Sîncu în libertate. Cercetările continuă pentru găsirea celor 28 de mii de lei dispăruţi fără urmă.



12