Patru jihadiști francezi, condamnați la pedepse între 6 și 8 ani de închisoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patru jihadiști francezi, condamnați la pedepse între 6 și 8 ani de închisoare

Externe 07 Ianuarie 2017 / 08:00 544 accesări

Patru jihadiști francezi, care au petrecut câteva săptămâni în Siria în primăvara lui 2014, în rândurile grupării Stat Islamic (SI), au fost condamnați vineri la pedepse mergând de la șase la opt ani de închisoare, transmite AFP. Toți originari din Albertville (Alpi), ei au fost găsiți vinovați de către un tribunal din Paris de asociere criminală în legătură cu o organizație teroristă. Christian Bouvier (29 ani), Mohamed Benseghir (28 ani) și Oualid Jebali (31 ani) au fost condamnați la șase ani de închisoare. Pedeapsa cea mai grea, de opt ani de închisoare, a fost pronunțată față de Majoub Ettabaai (26 ani). La momentul arestării sale, în noiembrie 2014, tânărul pregătea, potrivit anchetatorilor, o nouă călătorie în Siria, pentru a i se alătura fratelui său rămas acolo.

Tribunalul a arătat că plecarea lor în Siria, cu aeroporturi și date diferite, a fost "perfect organizată" și a apreciat că cei patru oameni nu puteau ignora că urmează să se alăture unei organizații teroriste.

Cel puțin alte șapte persoane originare din Albertville, plecate atunci, s-ar găsi încă în zona irakiano-siriană.

În jur de 700 de francezi se află în prezent în Irak și Siria alături de SI, potrivit autorităților franceze.

La 31 decembrie 2016, un număr de 348 persoane erau acuzate în Franța de asociere criminală în legătură cu o organizație teroristă.

Taguri articol


12