PDL atacă de unul singur Legea uninominalului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Portocaliii au descoperit Constituţia

PDL atacă de unul singur Legea uninominalului

Politică 02 Iunie 2012 / 00:00 408 accesări

DE OCHII LUMII Cât timp au fost la guvernare, pedeliştii s-au făcut că au uitat că avem o Constituţie mai presus de orice normă scrisă sau nescrisă care garantează respectarea dreptului fiecărui cetăţean al României, dar şi punerea corectă în aplicare a legilor ţării. Mai mult decât atât, Constituţia nu a fost niciodată punct de reper pentru PDL, din contră, parcă actele normative erau elaborate tocmai să-i sfideze pe cei care o considerau carte de căpătâi. Acum, când au pierdut puterea, democrat liberalii şi-au adus aminte de existenţa Legii fundamentale şi se folosesc de ea să atace Legea votului uninominal la Curtea Constituţională a României (CCR). PDL a făcut deja demersurile şi conducerile celor două Camere ale Parlamentului au notificat ieri grupurile parlamentare şi instituţiile cu drept de sesizare a CCR că a început să curgă termenul de cinci zile, timp în care Legea uninominalului a USL adoptată de Parlament poate fi atacată. Potrivit legii CCR, \"în vederea exercitării dreptului de sesizare a CC, cu cinci zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului (...) În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de 2 zile. Depunerea şi comunicarea se fac numai în zilele în care Camerele Parlamentului lucrează în plen\". Secretarul Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, a anunţat că preşedintele CD, Roberta Anastase, a îndeplinit procedurile cerute de lege, actul normativ privind alegerea parlamentarilor a fost depus la secretarul general şi a trimis totodată adrese instituţiilor ce pot sesiza Curtea că a început să curgă termenul de constestare.

AVOCATUL POPORULUI SPUNE NU Demersul pedeliştilor nu e sprijinit şi de Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu. El a declarat că nu intenţionează să atace, la CCR, Legea uninominalului a USL pentru că poporul a votat, prin referendum, că doreşte acest tip de vot şi că el nu se poate opune cetăţenilor. \"A fost acel referendum din 2007, chiar dacă a fost invalidat pe motive de prezenţă, doar 26% s-au prezentat, dar din aceştia, 81% au spus că vor vot uninominal. Am observaţiile mele faţă de proiectul USL, le voi spune cui mi le cere, înţeleg că vor sesiza partidele CCR, le las pe ele să se lupte”, a declarat avocatul. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 22 mai, cu 180 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 26 de abţineri, legea privind alegerea parlamentarilor prin vot majoritar, într-un tur, iniţiată de Victor Ponta şi Crin Antonescu. Camera Deputaţilor era for decizional. În aceeaşi zi cu trecerea Legii uninominalului prin Parlament, PDL a anunţat intenţia de a contesta legea la CCR.



12