Pedepse mai mari pentru autorii de fapte de violență în familie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pedepse mai mari pentru autorii de fapte de violență în familie

Eveniment 15 Octombrie 2016 / 15:09 726 accesări

Autorii de violențe vor avea parte de pedepse mai mari, parlamentarii depunând două proiecte de lege în Parlament, unul care care prevede majorarea pedepselor, iar altul eliminarea posibilității ca agresorul să se împace cu victima, ceea ce duce în prezent la înlăturarea răspunderii penale.

Un grup de 34 de deputați și senatori liberali, printre care liderul PNL Alina Gorghiu, au depus în Senat o propunere legislativă care prevede majorarea pedepselor pentru cei care comit acte de violență în familie.

”Soluția legislativă pe care o propunem, de modificare a articolului 199 din Codul Penal, vizează sporirea protecției penale acordate vieții familiale prin majorarea cu jumătate a cuantumului pedepselor aplicate pentru săvârșirea de fapte cu violență în familie. În concret, se vor majora cu jumătate minimul și maximul special pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire, vătămare corporală, lovituri cauzatoare de moarte sau omor”, explică inițiatorii.

Pe de altă parte, deputatul Remus Cernea a depus, tot la Senat, o propunere legislativă pentru modificarea aceluiași articol din Codul Penal, el solicitând eliminarea prevederii potrivit căreia o împăcare duce la înlăturarea răspunderii penale. ”Prezenta propunere legislativă își propune să elimine din Codul Penal această posibilitate care permite ca agresorii să fie exonerați de răspundere penală în cazuri de violență în familie”, menționează Remus Cernea.

Cernea susține că ordinul de restricție ajută victimele violenței domestice, dar nu le poate salva în orice circumstanță. ”Dacă agresorul suferă de anumite tulburări de gândire generate de o obsesie ori de consumul alcool, droguri sau alte substanțe interzise sau pur și simplu are o gândire extremistă și nu acceptă să i se interzică să stea departe de partenera lui sau de partenerul ei, considerată chiar un fel de <<proprietate privată>>, acesta poate recurge la un gest necugetat și în ciuda ordinului de restricție emis împotriva lui”, susține Cernea în expunerea de motive care însoțeșlte proiectul de lege.



12