Pentagonul a dat 43 de milioane de dolari pe o staţie de combustibil în Afganistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pentagonul a dat 43 de milioane de dolari pe o staţie de combustibil în Afganistan

Externe 03 Noiembrie 2015 / 16:47 520 accesări

Departamentul american al Apărării a cheltuit 43 de milioane de dolari pentru construirea unei staţii de combustibil în Afganistan, potrivit unui raport de audit, citat de BBC News Online. Proiectul era menit să arate că rezervele de gaze naturale ale Afganistanului pot fi folosite ca alternativă la importurile scumpe de petrol. Cu toate acestea, proiectul a costat de peste 140 de ori mai mult decât unul similar din Pakistan.

Raportul, care a criticat cheltuielile inutile şi extreme, a fost publicat de Biroul inspectorului general special pentru reconstrucţia Afganistanului, o agenţie care monitorizează folosirea celor 110 miliarde de dolari cheltuiţi de SUA în Afganistan, începând din 2002. ”Este o risipă revoltătoare de bani, care generează suspiciuni că ar fi vorba despre mai mult decât prostie. Ar putea fi fraudă. Ar putea fi corupţie”, a declarat John Sopko, inspector general special pentru reconstrucţia Afganistanului.

Staţia, care a fost construită în oraşul Sheberghan, trebuia să fie prima de alimentare cu gaz din Afganistan. Proiectul trebuia să determine dacă Afganistanul are un interes economic în dezvoltarea industriei de gaze naturale. Costul de 43 de milioane de dolari este cu mult mai mare decât cel estimat pentru construirea unor staţii de alimentare cu gaz în alte ţări, care variază între 200.000 şi 500.000 de dolari. Prin comparaţie, un proiect similar din Pakistan este estimat că ar costa doar 306.000 de dolari. Raportul precizează că armata americană nu a putut oferi o explicaţie pentru costul ridicat al proiectului sau să răspundă la alte întrebări privind proiectarea, implementarea sau rezultatul acestuia.

Citește și:

SUA analizează posibilitatea trimiterii de unităţi speciale în Siria şi Irak

Spital al organizaţiei Medici fără Frontiere, bombardat de coaliţia saudită

Cutremur devastator în Afganistan

Raidurile Rusiei au afectat cinci spitale, raidurile SUA - ”doar” unul

După Siria și Irak, rușii se gândesc și la Afganistan?

Taguri articol


12