Percheziții de amploare la membrii unei grupări de contrabandă cu țigări

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Percheziții de amploare la membrii unei grupări de contrabandă cu țigări

19 Ianuarie 2017 / 08:45 460 accesări

Polițiștii prahoveni efectuează, joi dimineață, aproape 50 de percheziții în județ, la domiciliile unor persoane bănuite că ar face parte dintr-o grupare specializată în contrabandă cu țigări.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, 49 de percheziții sunt în derulare în municipiul Ploiești, în orașul Urlați și în alte opt localități din județ.

"Din cercetări a reieșit că, începând cu luna decembrie 2016, persoanele bănuite s-ar fi aprovizionat cu țigări provenite din spațiul extracomunitar, fără a deține documente legale. Ulterior, le-ar fi distribuit și comercializat în diverse localități din județ. Pachetele de țigări ar avea aplicate banderole fiscale de marcaj, emise de autoritățile din Ucraina și Moldova", arată sursa citată.

În urma descinderilor, 34 de persoane vor fi conduse la Poliție pentru audieri.

La acțiune participă și polițiști ai Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul IGPR și jandarmi.

Taguri articol


12