Percheziţii la Federaţia Franceză de Fotbal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În cazurile de corupţie de la FIFA

Percheziţii la Federaţia Franceză de Fotbal

Sport 09 Martie 2016 / 15:03 551 accesări

Miercuri dimineaţă, birourile Federaţiei Franceze de Fotbal au fost percheziţionate de către autorităţile franceze, la cererea procurorului general al Elveţiei, cel care conduce investigaţiile în cazurile de corupţie de la FIFA. „Pe lângă altele, au fost verificate şi ridicate documente care au legătură cu plata celor două milioane de franci elveţieni (n.r. - aproximativ 1,8 milioane euro) pe care Sepp Blatter i-ar fi făcut-o lui Michel Platini”, au precizat surse judiciare, citate de cotidianul francez „L'Equipe”. Procesul împotriva fostului şef al FIFA Joseph Blatter a început în septembrie 2015, iar Michel Platini are în acest proces, potrivit presei din Elveţia, atât calitatea de martor, cât şi cea de acuzat. Blatter și Platini au fost suspendaţi, iniţial, de Comisia de etică a FIFA, pentru o perioadă de opt ani, dar pedeapsa le-a fost redusă la șase ani de către Comisia de Apel. Atât Blatter, cât şi Platini au contestat şi această decizie la Curtea de Arbitraj Sportiv, un verdict urmând să fie dat până la startul turneului final al Campionatului European de Fotbal din Franța.

FRANŢA VA SIMULA UN ATAC TERORIST ÎNTR-O ZONĂ DESTINATĂ FANILOR

Franţa va simula un atac terorist într-o zonă destinată suporterilor de fotbal, în apropierea unui stadion, ca parte a pregătirilor pentru EURO 2016, informează Sky News. Servicii de securitate și oficiali ai turneului final al Campionatului European de Fotbal, care va fi găzduit de zece orașe din Franţa, vor lua parte la exercițiul de prevenire şi combatere a terorismului. Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, a declarat că simularea va avea loc în orașul Nimes, din sudul Franţei, la 16 martie, cu trei luni înainte de începerea EURO 2016.

Locurile amenajate pentru suporteri în apropierea stadioanelor, numite „fan zone”, sunt considerate cele mai expuse riscului terorist, în condiţiile în care mii de suporteri din Franța și din celelalte 23 de națiuni implicate se adună în spații închise şi de mici dimensiuni. Franţa a fost ţinta mai multor atentate teroriste în 2015, inclusiv atacurile coordonate din noiembrie, când 130 de oameni au murit. Unul dintre obiectivele teroriştilor a fost arena „Stade de France”, locul de desfășurare a finalei EURO 2016, la 10 iulie. Trei atentatori sinucigași au detonat dispozitive explozibile în afara stadionului, în timpul meciului amical Franţa - Germania, iar un suporter a fost ucis. Cel puțin unul dintre terorişti a încercat să intre pe stadion, dar a fost deturnat de forţele de ordine.

OFICIAL AL FEDERAŢIEI DIN ZIMBABWE, SUSPENDAT PENTRU O TENTATIVĂ DE TRUCARE A UNUI MECI

Federaţia de Fotbal din Zimbabwe (ZIFA) a suspendat un membru al comitetului executiv pentru o tentativă de aranjare a unui meci. Edzai Kasinauyo ar fi încercat să trucheze meciul cu Swaziland de luna trecută, transmite Reuters. În vârstă de 40 de ani, Edzai Kasinauyo, care a evoluat pentru Zimbabwe în 2006, este investigat pentru tentativă de trucare a meciului de fotbal dintre echipa ţării sale şi naţionala Swaziland, din Grupa L a Cupei Africii pe Naţiuni. „Kasinauyo era urmărit de mai multă vreme, dar abia acum am reuşit să-l demascăm şi vom continua toate investigaţiile până vom afla exact ceea ce s-a întâmplat. Preşedintele ZIFA, dr. Phillip Chiyangwa, va da un comunicat după ce se va consulta cu reprezentanţi ai FIFA şi ai Guvernului din Zimbabwe”, se arată într-un comunicat al ZIFA, citat de Reuters. Nu este primul astfel de caz în interiorul ZIFA. În 2012, după câţiva ani de investigaţii, 13 jucători şi oficiali au fost excluşi pe viaţă din fotbal, pentru că au încercat trucarea unor meciuri în ceea ce a fost numit „Scandalul Asiagate”. Alte 69 de persoane au primit suspendări ceva mai mici, pentru implicarea în aranjarea unor meciuri internaţionale pe care Zimbabwe le-a disputat în Asia, acolo unde jocurile erau manipulate de mafia pariurilor din Singapore. Nu sunt singurele probleme pentru fotbalul din Zimbabwe. Naţionala de fotbal nu are voie să participe în preliminariile Cupei Mondiale din 2018, după ce oficialii Federaţiei au refuzat să plătească o datorie către brazilianul Jose Claudinei Georgini, care a antrenat echipa din ianuarie până în noiembrie 2008. Swaziland și Zimbabwe conduc în Grupa L a calificărilor pentru Cupa Africii pe Naţiuni, ambele având câte 4 puncte după primele două jocuri.

Taguri articol


12