Peste 1350 de amenzi aplicate unor călători RATC în luna august

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Peste 1350 de amenzi aplicate unor călători RATC în luna august
Administrație 03 Septembrie 2019 / 15:04 1689 accesări 0 comentarii

În luna august, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, împreună cu lucrători din cadrul Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța, au acționat pentru asigurarea și menținerea unui climat de normalitate pe mijloacele de transport public de persoane. Astfel, polițiștii locali au legitimat 1332 persoane, dintre care 5 au fost conduse la sediul unițătii de poliție locală pentru identificare și luarea măsurilor legale conform competențelor. De asemenea, au fost aplicate 1352 sancțiuni contravenționale: ● 1332 de amenzi pentru lipsa titlului de călătorie valabil și obligatoriu pentru mijloacele de transport în comun care deservesc liniile RATC: 2-43, 5 B, 5-40, 44, 43M, 48, 51,100, 101, 102, City Tour, în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local; ● 18 amenzi au fost constatate pentru tulburarea ordinii publice, refuz de legitimare, adresarea de injurii/ expresii jignitoare, consum de alcool, în conformitate cu prevederile Legii Nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii și linistii publice. ● 2 amenzi contravenționale au fost constatate pentru aruncarea de diverse resturi pe domeniul public, în conformitate cu prevederile H.C.L 184/2014 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanta. Suma totală a amenzilor contravenționale care au fost aplicate în luna august pe mijloacele de transport în comun a fost de 137.000 lei. Reprezentanții Primăriei Constanța, prin intermediul unui comunicat, recomandă persoanelor care se deplasează cu mijloacele de transport în comun să respecte normele sociale de bun simt privind curățenia, să nu consume alcool, să respecte indicațiile organelor de control, să se legitimeze sau să furnizeze date corecte, care să ducă la identificarea persoanei în cauză pentru a nu ajunge în situația de a fi conduși la sediul unității de poliție locală pentru stabilirea identității și luarea măsurilor legale, conform competențelor conferite de lege.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2421 secunde