Peste 170 de localități din mediul rural vor avea Internet broadband până la finele anului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 170 de localități din mediul rural vor avea Internet broadband până la finele anului

Tehnologie 22 August 2017 / 11:42 2183 accesări

Mai mult de 170 de localități din mediul rural vor avea acces la Internet de bandă largă (broadband), până la sfârșitul acestui an, prin intermediul proiectului Ro-Net, a declarat, marți, Lucian Șova, ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, în cadrul evenimentului de deschidere a cursului de securitate cibernetică, organizat de CERT-RO și AGERPRES. "În mediul rural, din păcate, încă sunt multe "zone albe". Ministerul nostru a reușit să deblocheze Ro-Net și deja se fac recepții în zonele rurale foarte sărace, neinteresante din punct de vedere comercial pentru dezvoltatorii de comunicații specifice. Apreciem că, până la sfârșitul anului, deja două loturi, împreună cu concesionarul Telekom, vor fi recepționate. Vor fi peste 170 de localități recepționate din 780 și vor fi conectate la Internet de bandă largă, sub acest program finanțat cu fonduri europene. Se va asigura acces în cele mai izolate 780 de localități rurale din România", a spus ministrul Comunicațiilor. Oficialul a menționat, totodată, că, la momentul actual, există dezbateri la nivelul ministerului de resort cu privire la implementarea Directivei NIS. "Avem în lucru la nivelul ministerului transpunerea Directivei NIS, care consacră la nivel european un cadru legal de apărare cibernetică și la nivelul României. Este o directivă care va întări, va consolida într-o manieră foarte exactă ceea ce va trebui să facă CERT-RO", a subliniat Lucian Șova.

Ro-Net este un proiect major finanțat prin fonduri structurale europene. La finalul lunii mai, Comisia Europeană a decis modificarea acestui proiect și împărțirea sa în două etape. Valoarea totală aprobată pentru prima etapă a proiectului este de 18,8 milioane de euro, din care 12,5 milioane reprezintă co-finanțarea prin Fondul european de dezvoltare regională. Bugetul proiectului pentru cea de-a doua etapă este de 53 milioane de euro.

Potrivit MCSI, 'Ro-Net va acoperi 783 din cele 2.268 de localități identificate ca 'zone albe' iar acest lucru va contribui la reducerea decalajului digital dintre zonele urbane și zonele rurale aducând Internetul în bandă largă mai aproape de 130.000 de gospodării, cu 400.000 de locuitori, 8.500 de întreprinderi și 2.800 de instituții publice'.



12