Peste o mie de medicamente vor fi mai ieftine, unele şi cu până la 20 la sută

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste o mie de medicamente vor fi mai ieftine, unele şi cu până la 20 la sută

Sănătate 14 Aprilie 2015 / 16:18 427 accesări

Peste 1.000 de medicamente din noul catalog național, care ar putea intra în vigoare în iunie, vor fi mai ieftine, unele şi cu până la 20 la sută, a declarat, astăzi, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dipozitivelor Medicale (ANMDM), Marius Savu. În plus, din noul Catalog naţional al prețurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață in Romania (CaNaMED) vor face parte 40 de medicamente în plus față de actualul catalog, fiind vorba despre medicamentele inovative introduse pe lista de compensate şi gratuite în 2014, a mai spus preşedintele ANMDM. O altă problemă care ar urma să fie rezolvată ar fi actualizarea preţurilor în funcţie de cursul de schimb valutar, adică de la 4,20 lei la 4,40 lei. Aceasta ar însemna o creştere a preţurilor aproape nesemnificativă, a precizat Savu. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore, a spus că în prezent se află în dezbatere publică un catalog interimar. "Este pus în dezbatere publică un catalog interimar, actualizat parţial cu preţurile la medicamentele inovative, adică acele medicamente de ultimă genraţie pentru tratarea bolilor oncoliogice, cardiovasculare, diabet şi altele. Acest catalog interimar este de referinţă pentru medicamentele generice. În prezent, deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă (APP) pentru generice depun dosarele de preţuri pentru actualizarea completă a acestor preţuri", a adăugat Oana Grigore. Ministerul Sănătăţii a anunţat în 27 februarie că solicită tuturor deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă sau reprezentanţilor acestora să îşi actualizeze, până la data de 10 martie 2015, toate preţurile la medicamentele de uz uman, în conformitate cu Ordinul ministrului Sănătăţii 75/2009. În urma revizuirii, un medicament pentru cancer pulmonar şi pancreatic, care costă în prezent 8.361 de lei, ar urma să coste după recalculare 7.165 de lei, un medicament pentru cancer de colon, de ficat şi la plămâni, care costă 5.216 lei, ar urma să coste 4.227 de lei, iar un altul, pentru mielom multiplu, scade de la 4.557 de lei la 3.770 de lei cutia.



12