Petroliștii, obligați să majoreze simultan prețurile carburanților

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Recomandarea Consiliului Concurenței

Petroliștii, obligați să majoreze simultan prețurile carburanților

Economie 08 Iulie 2019 / 18:16 2400 accesări

Companiile petroliere trebuie să afişeze simultan majorarea preţurilor la carburanţi, pentru ca firmele să nu se influenţeze reciproc, întrucât concurenţa din piaţa carburanţilor este una redusă, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei (CC), transmis, luni, cotidianului Telegraf Constanța. CC solicită adoptarea acestei măsuri în urma derulării unei anchete sectoriale în piaţa de profil, care a confirmat faptul că existenţa unui lider, care deţine aproximativ jumătate din piaţă, are efect direct asupra modului în care se modifică preţurile cu amănuntul la carburanţi, acesta fiind, de regulă, şi iniţiatorul modificărilor de preţ. Deși Consiliul nu nominalizează compania, se știe că lider este OMV Petrom, care deţine peste 700 de benzinării, sub brandurile OMV şi Petrom. Compania este urmată de Rompetrol, Lukoil, Mol, Socar şi Gazprom. Raportul mai arată că, în acelaşi timp, fiecare companie monitorizează constant activitatea concurenţilor şi reacţionează la modificările de preţuri ale acestora. Astfel, companiile concurente preferă să adopte un comportament similar cu cel al liderului din punctul de vedere al modificărilor de preţuri, acestea realizându-se, de cele mai multe ori, într-un interval de maximum 24 ore. „În aceste condiţii, concurenţa din piaţa comercializării cu amănuntul de carburanţi din România este redusă, fapt care se reflectă asupra nivelului preţurilor. Noi susţinem elaborarea unui act normativ prin care să se stabilească numărul creşterilor de preţ săptămânale, zilele în care pot fi efectuate şi ora modificării, valabile pentru toate companiile din piaţă, pentru reducerile de preţ neimpunându-se nicio restricţie de acest fel, ele putând fi operate oricând“, potrivit CC.

PIAȚĂ CONCENTRATĂ Nivelul concurenţei este influenţat, de asemenea, de o serie de factori structurali, specifici pieţei comercializării cu amănuntul de carburanţi din România, dintre care cel mai important este reprezentat de gradul foarte ridicat de concentrare a pieţei - un număr restrâns de companii petroliere deţin aproximativ 90% din totalul vânzărilor de carburanţi. Din analizele efectuate, a rezultat faptul că preţurile la pompă au fost corelate în perioada 2014 - 2018 cu cotaţiile internaţionale la produsele petroliere (benzină şi motorină), modificările de preţ din România urmând îndeaproape evoluţiile internaţionale atât la creşteri, cât şi la scăderi. În ce priveşte structura preţului carburanţilor, datele arată că acciza şi TVA deţin o pondere însemnată, de circa 50% din preţul final. Potrivit datelor recente publicate de Comisia Europeană (CE), România se află printre ţările europene în care preţurile finale, cu taxe, sunt mult mai mici decât media europeană atât la benzină, cât şi la motorină. În ceea ce priveşte preţurile fără taxe, preţul benzinei se situează, de asemenea, sub media europeană, în timp ce la motorină preţul oscilează în jurul mediei europene.

SĂ INTRE ȘI ALȚII! Consiliul Concurenţei susţine că nivelul de concurenţă ar putea creşte prin îmbunătăţirea procesului de autorizare a construcţiei de staţii de distribuţie şi intrarea în piaţa carburanţilor a lanţurilor de hiper/supermarketuri. De asemenea, CC recomandă autorităţilor competente (CNAIR, ANAP) analizarea posibilităţii modificării legislaţiei, astfel încât să se evite situaţiile în care o companie care operează o staţie pe un tronson de autostradă să construiască o altă staţie situată înainte sau după staţia iniţială. În acest fel, va fi stimulată concurenţa la nivel local, iar consumatorul va putea alege oferta cea mai avantajoasă. De asemenea, Consiliul Concurenţei consideră oportună decizia ANRM de a stabili preţul de referinţă pentru petrolul extras din România în funcţie de cotaţia Brent din luna anterioară.

MONITOR AL PREȚURILOR Autoritatea solicită adoptarea de urgenţă a unui act normativ care să reglementeze situaţia juridică a terenurilor puse la dispoziţia unor operatori economici în contextul privatizării şi pentru care nu s-au obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate, cum este şi cazul OMV Petrom - „Ei au utilizat terenurile fără ca statul să primească în schimb acţiuni sau contravaloarea folosinţei/chirie. Prin acest act normativ, operatorii în cauză vor fi obligaţi să întocmească documentaţia necesară pentru obţinerea certificatului de proprietate, în termen de max. un un an de la intrarea în vigoare a legii, valoarea terenurilor urmând a fi înregistrată ca aport în natură al statului la capitalul acelor companii. Companiile vor fi obligate la plata către autorităţile publice a contravalorii folosinţei terenurilor pentru perioada de la intrarea în vigoarea a legii şi până la majorarea capitalului social cu contravaloarea respectivă, cât şi pentru perioada de la privatizare până la intrarea în vigoare a legii, un proiect de lege în acest sens aflându-se în analiza ministerului de resort“. CC aminteşte căa lansat la 1 iulie aplicaţia Monitorul preţurilor pentru carburanţi, care afişează preţurile pentru toate tipurile de carburanţi (benzină şi motorină) practicate în reţelele OMV, Petrom, Rompetrol, Mol, Lukoil, Socar şi Gazprom din întreaga ţară.



Ştiri recomandate

12