Pianista Sabina Oprea, premiată în Italia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pianista Sabina Oprea, premiată în Italia

Cultură 29 Octombrie 2014 / 00:00 1407 accesări

Pianista Sabina Oprea a obţinut Premiul al II-lea la prestigiosul concurs International Piano Competition, care s-a defășurat, luna aceasta, în capitala Italiei. Constănțeanca a participat la secţiunea B - solişti până în 25 de ani.

Absolventă a Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria”, la clasa profesoarei Alina Deleanu, Sabina Oprea este, în prezent, studentă în anul al IV-lea la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, secţia pian, la clasa prof. univ. dr. Daniel Goiţi. În anul universitar 2013-2014, tânăra pianistă a beneficiat de o bursă Erasmus la Academia „Sibelius” din Helsinki, Finlanda. Palmaresul său cuprinde numeroase premii I la olimpiadele zonale de muzică, la Concursul Internaţional „Miniatura Romantică” Galaţi (2001, 2002, 2010), sau menţiuni (2004, 2006, 2008).

Sabina Oprea a mai obținut Premiul al III-lea la Olimpiada Naţională de Muzică (2011), menţiune la Concursul de Duo Pianistic Cluj (2012), Premiul Special al Asociaţiei Culturale „Lions Diamond” Timişoara (2013). De-a lungul timpului, pianista a susţinut numeroase recitaluri şi concerte în Constanţa, Bucureşti, Sibiu și Botoşani. A colaborat cu: Fundaţia „Remember Enescu”, Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti, Universitatea „Ovidius” Constanţa, Centrul Cultural „Teodor T. Burada” Constanţa, Asociaţia Culturală Română din Helsinki, Filarmonica de Stat Botoşani. Alături de orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” a cântat pe 29 martie 2013.

Taguri articol


12
Pagina a fost generata in 0.1461 secunde