Piquet jr. - podium de senzaţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Auto, Formula 1 / GP Germania

Piquet jr. - podium de senzaţie

Sport 21 Iulie 2008 / 00:00 494 accesări

Cursa din Germania - a zecea a Campionatului Mondial de automobilism viteză, F1 - a adus o performnaţă de senzaţie pentru un debutant în F1 în acest sezon - argint pentru Nelsinho Piquet jr, fiul unui triplu campion mondial! Fără performanţe deosebite pînă acum, ba chiar ameninţat cu înlocuirea la Renault (o echipă care nu străluceşte în 2008), brazilianul a reuşit o cursă aproape perfectă, terminînd al doilea. Victoria i-a revenit lui Hamilton, care a dominat cursa din Germania, obţinînd şi pole-position. Englezul a avut un singur moment de cumpănă, la revenirea de la a doua intrare la boxe, cînd Massa era în faţa sa. Dar brazilianul a cedat foarte uşor, la primul atac al englezului şi lupta pentru victorie a luat sfîrşit înainte de a începe! Cursa a fost plictisitoare pînă în T35, cînd Glock a suferit un accident teribil. Germanul a rămas fără roata din dreapta spate, fiind proiectat în zidul de la sosire. Scos destul de greu din maşină, Glock a fost transportat la spital, dar se pare că a scăpat uşor, doar cu un şoc. Safety-car-ul a bulversat ierarhiile. Mulţi piloţi au intrat la realimentare, dar cei mai cîştigaţi au fost primii trei, care au amînat manevra! Hamilton a cîştigat, Piquet a terminat al doilea, iar Heidfeld al patrulea. Cursă modestă atît pentru Raikkonen, cît şi pentru Kubica, ambii pierzînd teren în lupta pentru titlul mondial.

Clasamentul de la Hockenheim: 1. L. Hamilton (McLaren-Mercedes) în 1h 31.20:874; 2. N. Piquet jr. (Renault) la 5:586; 3. F. Massa (Ferrari) la 9:339; 4. N. Heidfeld (BMW-Sauber); 5. H. Kovalainen (McLaren-Mercedes); 6. K. Raikkonen (Ferrari); 7. R. Kubica (BMW-Sauber); 8. S. Vettel (Toro Rosso).

Clasament piloţi: 1. Lewis Hamilton (Anglia) 58p; 2. Felipe Massa (Brazilia) 54p; 3. Kimi Räikkönen (Finlanda) 51p; 4. Robert Kubica (Polonia) 48p; 5. Nick Heidfeld (Germania) 41p; 6. Heikki Kovalainen (Finlanda) 28p; 7. Jarno Trulli (Italia) 20p; 8. Mark Webber (Australia) 18p; 9. Fernando Alonso (Spania) 13p; 10. Rubens Barrichello (Brazilia) 11p; 11. Nelsinho Piquet (Brazilia) 10p; 12-13. Nico Rosberg (Germania), Kazuki Nakajima (Japonia) 8p; 14-15. David Coulthard (Anglia), Sebastian Vettel (Germania) 6p; 16. Timo Glock (Germania) 5p; 17. Jenson Button (Anglia) 3p; 18. Sebastien Bourdais (Franţa) 2p.

Clasament firme: 1. Ferrari 105p; 2. BMW-Sauber 89p; 3. McLaren-Mercedes 86p; 4. Toyota 25p; 5. Red Bull 24p; 6. Renault 23p; 7. Williams 16p; 8. Honda 14p; 9. Toro Rosso 8p.



12