Plata facturii Enel direct la poștașii Pink Post

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Plata facturii Enel direct la poștașii Pink Post

23 Martie 2023 / 11:09 643 accesări

Începând cu data de 21 martie 2023, clienții Enel au la dispoziție o nouă modalitate de plată a facturilor la electricitate sau gaze naturale, cu ajutorul partenerului Pink Post.

Clienții Enel pot plăti facturile emise de furnizorul Enel Energie agenților Pink Post, direct din pragul casei. Poștașii sunt ușor de recunoscut, cu ajutorul legitimației, care poate fi verificată apelând numărul de telefon 021 9977 (call-center-ul Enel).

Acest serviciu vine în sprijinul clienților, care câștigă timp, evitând deplasările și statul la coadă. Plățile către agenții Pink Post se realizează rapid și în siguranță.

Plata facturilor se realizează astfel:

  • Prezentați factura emisă de Enel Energie pe care vreți să o plătiți către agentul Pink Post;
  • Acesta scanează codul de bare al facturii de la Enel;
  • Plata facturii poate fi făcută în numerar sau cu cardul direct agentului;
  • Agentul Pink Post emite pe loc chitanța pentru plata realizată;
  • Suma plătită pentru factura la electricitate sau gaze naturale este înregistrată imediat în sistemul Enel.

Pentru acest serviciu se plătește o taxă de încasare în valoare de 4 lei, care va fi plătită odată cu factura și apare separat pe chitanța primită de la agentul Pink Post.

Momentan, acest serviciu este disponibil în anumite zone din orașul Constanța, dar și în zone din mediul rural din județ.

Pink Post este cel mai mare operator privat de servicii poștale din România. Cu o rețea de peste 60 filiale în întreaga țară, Pink Post livrează peste 300 milioane de trimiteri poștale anual pentru cei peste 200 de clienți, printre care se numără cele mai mari companii din industrii precum furnizarea de utilități, retail, instituții financiar bancare sau companii din industria telecomunicațiilor.



Ştiri recomandate

12