PNL își alege o nouă conducere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PNL își alege o nouă conducere

Politică 28 Iunie 2014 / 10:45 150 accesări

Congresul PNL, convocat pentru alegerea noii conduceri a partidului, a început, astăzi, la ora 10.00, în prezenţa a 1.500 de delegaţi şi a invitaţilor din partea PDL şi ai Forţei Civice, urmând ca Ioan Ghişe şi Klaus Iohannis, candidaţi la şefia partidului, să-şi prezinte proiectele. Lucrările celei de-a doua zi a congresului PNL au fost deschise prin intonarea Imnului Naţional, dar nu şi a imnului partidului. Liberalii îşi vor alege în congresul PNL preşedintele partidului, dintre Klaus Iohannis şi Ioan Ghise, dar şi 31 de vicepreşedinţi dintre cei 56 care s-au înscris în cursă. La congres au venit invitaţi din partea societăţii civile, a sindicatelor şi patronatelor, precum şi reprezentanţi ai ambasadelor. De asemenea, la congres au ajuns liderii PDL, Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, Gheorghe Flutur, Gheorghe Falcă, George Scripcaru şi Anca Boagiu, dar şi preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu. În cadrul congresului, pe lângă alegerea noii conduceri a PNL, vor fi adoptate trei rezoluţii propuse de actualul preşedinte interimar al PNL, Klaus Iohannis, pentru fuziunea cu PDL, asocierea la PPE, dar şi desemnarea candidatului din partea liberalilor la alegerile prezidenţiale.



12
Pagina a fost generata in 0.1277 secunde