PNL nu vrea ca Ponta să renunțe la titlul de doctor?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cum o dai, nu-i bine

PNL nu vrea ca Ponta să renunțe la titlul de doctor?

Politică 31 Decembrie 2014 / 00:00 829 accesări

Din ciclul „contestăm doar pentru că nu trebuie să fim de acord cu PSD“, PNL va cere Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, să întoarcă din drum Ordonanța prin care orice deținător de titlu științific poate renunța la acesta. Solicitarea îi aparține deputatului PNL Raluca Turcan, care consideră că „Avocatul Poporului este singura instituție care poate opri delirul guvernului PSD“. Turcan a afirmat că premierul Victor Ponta „a contrasemnat legi care reglementează direct pentru el, ceea ce este neconstituțional și antidemocratic“ și că ordonanța „demonstrează că PSD are un Executiv iresponsabil, care favorizează guvernarea în interes personal și care lovește statul de drept prin încălcarea Constituției“. Liberalul nu explică însă de ce ar fi greșită introducerea amendamentului și de ce nu ar putea fi acordată posibilitatea deținătorilor titlului de doctor să renunțe la el, fie că este vorba despre premierul Victor Ponta sau de orice alt român. Amintim că Guvernul a modificat, prin ordonanţă de urgenţă, Legea educaţiei, pentru a permite oricărui deţinător de titlul ştinţific să renunţe la acesta. În urmă cu două săptămâni, Ponta a anunţat că a trimis o scrisoare către rectorul Universităţii Bucureşti în care îl notifică asupra faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în 2003. Ulterior, Universitatea Bucureşti a transmis Ministerului Educaţiei o adresă prin care se solicită dispunerea măsurilor necesare în vederea retragerii titlului de doctor în drept acordat lui Victor Ponta.



12