Poliţia turcă a reţinut doi bărbaţi în cazul atacului armat asupra autocarului echipei Fenerbahce

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal internațional

Poliţia turcă a reţinut doi bărbaţi în cazul atacului armat asupra autocarului echipei Fenerbahce

Sport 08 Aprilie 2015 / 00:00 473 accesări

Poliţia a reţinut, marţi dimineaţă, în districtul Surmene, doi bărbaţi în cazul atacului armat asupra autocarului echipei Fenerbahce Istanbul, în urma căruia şoferul autobuzului a fost rănit, informează presa turcă. Potrivit guvernatorului provinciei Trabzon, Abdil Celil Oz, una dintre persoanele reţinute ar fi fost cea care a tras înspre autocar cu o puşcă automată, iar cealaltă ar fi urmărit vehiculul pe drumul de la Rize la Trabzon şi ar fi anunţat prin telefon apropierea acestuia de Surmene. Oficialul a precizat că suspecţii au fost surprinşi de camere de supraveghere. Mai mult, cel care a urmărit autocarul a filmat atacul cu telefonul mobil.

Autocarul echipei Fenerbahce a fost atacat cu focuri de armă, sâmbătă seară, în timpul deplasării formaţiei turce la Trabzon, după meciul disputat la Rize, cu Caykur Rizespor, în etapa a 26-a a campionatului Turciei, şoferul vehiculului fiind rănit la cap. Autocarul a fost lovit de gloanţe în partea frontală, în timp ce rula pe un viaduct, şoferul şi ofiţerul de securitate care însoţea echipa reuşind în ultimul moment să prevină producerea unui grav accident. Traficul a fost blocat pe autostrada ce leagă oraşele Rize şi Trabzon pentru mai mult timp după incident, iar echipa Fenerbahce s-a deplasat la aeroportul din Trabzon cu un vehicul blindat.

În urma acestui incident, campionatul Turciei a fost suspendat o săptămână, măsură valabilă începând de marţi. De asemenea, oficialii au decis ca partidele care erau programate în această săptămână în manşa secundă a sferturilor de finală ale Cupei Turciei, Sivasspor - Kayserispor, Fenerbahce Istanbul - Mersin İdmanyurdu, Gençlerbirliği - Bursaspor și Manisaspor - Galatasaray Istanbul, să fie amânate.



12