Polițist de frontieră găsit împușcat, în timpul misiunii de patrulare pe Dunăre

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Polițist de frontieră găsit împușcat, în timpul misiunii de patrulare pe Dunăre

Eveniment 05 Octombrie 2018 / 11:05 2520 accesări

Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, poliţistul de frontieră, în vârstă de 44 de ani, se afla la bordul unei ambarcaţiuni de serviciu, pe Dunăre, iar în jurul orei 3.00 a coborât la uscat, în zona localităţii Rachelu - comuna Luncaviţa.

Din acel moment, poliţistul nu a mai putut fi contactat.

„La nivelul sectorului a fost declanşată o acţiune de căutare a acestuia, poliţistul de frontieră fiind găsit pe dig fără semne vitale, prezentând o plagă împuşcată în zona capului”, spun sursele citate.

Imediat, a fost informat Serviciul de Urgenţă 112, echipa de criminalişti din cadrul Poliţiei Judeţene Tulcea, precum şi procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea care a preluat cazul în vederea continuării cercetărilor.

Din primele verificări a reieşit că în buzunarul poliţistului a fost găsit un bilet către soţie prin care îşi justifica gestul.

„Agentul şef adjunct de poliţie, în vârstă de 44 ani, a fost încadrat în Ministerul Afacerilor Interne în anul 1996, nefiind înregistrat în evidenţele instituţiei cu un comportament dezadaptativ sau cu vreo restricţie privind executarea serviciului sau portul armamentului din dotare”, au adăugat reprezentanţii Gărzii de Coastă.

Bărbatul era căsătorit şi avea doi copii.



12