Polițiști răniți și persoane reținute, în urma unor proteste violente

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Polițiști răniți și persoane reținute, în urma unor proteste violente

02 Mai 2016 / 12:45 461 accesări

Cinci poliţişti au fost răniţi şi nouă persoane au fost reţinute în urma confruntărilor violente izbucnite în timpul manifestaţiilor de 1 mai în oraşul Seattle din statul american Washington, anunţă autorităţile americane, potrivit Reuters.

În cursul nopţii de duminică spre luni, demonstanţii au lansat cocktailuri Molotov şi proiectile incendiare, producând rănirea a cinci poliţişti.

Cetăţenii americani ies în stradă în fiecare an cu ocazia sărbătorii de 1 mai, pentru a protesta faţă de probleme din domeniul muncii şi cele legate de imigraţie, dar uneori şi pentru a condamna violenţele poliţiei.

Primarul oraşului, Ed Murray, a condamnat "violenţele fără sens" din Seattle, atribuindu-le "unui grup diferit" faţă de cei care participă la manifestaţiile anuale de 1 mai împotriva imigraţilor.

Unul dintre poliţişti a suferit o rană la nivelul capului, după ce a fost lovit de o sticlă incendiară.

"Nimeni nu a fost grav răni", a declarat şeful poliţiei locale, Kathleen O'Toole.

Nouă persaone au fost arestate de autorităţile americane. Trei au fost acuzate de agresiuni, una de distrugerea proprietăţii şi cinci de obstrucţionare a legii. Opt dintre acuzaţi sunt bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 32 de ani, alături de o adolescentă.

Incidente similare au avut loc şi anul trecut când trei poliţişti au fost răniţi şi 16 persoane reţinute.



12