Pompierii, în alertă! O persoană a rămas blocată pe Canalul Dunăre - Marea Neagră!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pompierii, în alertă! O persoană a rămas blocată pe Canalul Dunăre - Marea Neagră!

Eveniment 12 Februarie 2017 / 13:33 1039 accesări

Autoritățile au fost solicitate duminică să intervină pe Canalul Dunăre - Marea Neagră în zona orașului Cernavodă. Potrivit primelor informații, o persoană a rămas blocată pe suprafața înghețată a canalului. La fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Cernavodă și medicii de la Ambulanță. Din fericire, persoana a fost salvată și predată medicilor pentru investigații amănunțite.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea" al judeţului Constanța atrage atenţia cetăţenilor asupra pericolului la care se expun prin practicarea activităţilor de agrement pe suprafaţa îngheţată a râurilor, iazurilor, lacurilor, barajelor şi canalelor colectoare din judeţ, întrucât gheaţa poate ceda în orice moment, periclitându-le viaţa.

„Astfel, pentru preîntâmpinarea unor evenimente ce pot avea consecinţe tragice, recomandăm părinţilor să explice copiilor riscurile pe care le implică plimbările sau jocurile practicate pe suprafaţa îngheţată a apelor, interzicându-le astfel de activităţi şi supraveghindu-i în permanenţă.

Având în vedere faptul că straturile de gheaţă de la suprafaţa lacurilor sunt foarte înşelătoare, părând a fi mult mai groase decat sunt în realitate, îi sfătuim pe pescari să evite pescuitul la copcă, înlăturând astfel riscul de înec în urma prăbușirii sub stratul subţire de gheață”, transmit autoritățile.



12