Ponta, atac la Grindeanu și Iohannis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ponta, atac la Grindeanu și Iohannis

Politică 29 Mai 2017 / 18:12 907 accesări

Victor Ponta, în calitate de președinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților, participă în aceste zile la o reuniune parlamentară a Comisiilor de Afaceri Europene, care are loc la Malta. „Regiunea noastră, Europa și lumea se schimbă în aceste zile sub ochii noștri, iar noi anchetăm arhiva SIPA și alegerile din 2009”, scrie Victor Ponta pe Facebook, care critică absența președintelui Iohannis de la întâlniri strategice. De pe lista criticilor nu a lipsit nici guvernul condus de Sorin Grindeanu, care este preocupat de arhiva SIPA și de alegerile din 2009. „Particip la Malta la o reuniune parlamentară a Comisiilor de Afaceri Europene. Subiectele la zi sunt legate de migrație, antiterorism, Brexit, relațiile regionale. Regiunea noastră, Europa și lumea se schimbă în aceste zile sub ochii noștri, iar noi anchetăm arhiva SIPA și alegerile din 2009. Nu pot să îmi scot din minte editorialul Leliei Munteanu și vă rog să îl citiți. Din păcate, România nu a fost acum două săptămâni la Summitul de la Beijing privind „Noul Drum al Mătăsii” - nu ne interesează imvestițiile chineze de 100 miliarde de dolari. În urmă cu o săptămână a fost la Istanbul Summitul „Organizației pentru cooperare la Marea Neagră”. Domnul Iohannis nu a participat, iar premierul Grindeanu și-a anulat participarea în ultimul moment din motive necunoscute. Nu ne mai interesează nici Marea Neagră. Poziția noastră „deontolgică” față de Turcia devine ridicolă după întâlnirea oficială dintre Erdogan și Trump urmată de întâlnirea oficială dintre Erdogan, Tusk și Juncker. Domnul Macron tocmai îl primește azi la Paris pe Vladimir Putin - uf, ce l-ar mai certa „Propaganda” noastră dacă ar avea voie. Doamna Merkel tocmai a anunțat oficial (ceea ce se știa demult) faptul că Europa și SUA merg pe drumuri diferite / și noi, România (copilul neajutorat), cu cine rămânem în caz de divorț? Gata cu subiectele astea complicate și neinteresante - aduc "Ghinion””, a scris Victor Ponta, pe Facebook.



12