Portoricanii falimentari cer... decolonizarea. Gata cu SUA!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
”Gata cu trucurile SUA și ONU!”

Portoricanii falimentari cer... decolonizarea. Gata cu SUA!

Externe 20 Iunie 2016 / 15:49 1817 accesări

În așteptarea vizitei de luni a Comitetului de Decolonizare al Națiunilor Unite, sâmbătă, portoricanii, îngropați în datorii, în frunte cu circa 500 de activiști ai mișcării de independență din Puerto Rico, au ieșit pe străzile capitalei San Juan, pentru a cere ieșirea de sub dominația Statelor Unite, relatează Russia Today. În timpul protestelor au fost formulate două propuneri, potrivit Lilianei Laboy, membră a mișcării pro-independență Independentista Roundtable: să se insiste că este momentul începerii procesului de decolonizare care va conduce Puerto Rico spre independență totală dar și să se susțină audierile programate luni cu reprezentanții ONU din Comisia de Decolonizare.

Puerto Rico este parte a USA commonwealth, comunitatea de națiuni aflate sub tutela SUA, însemnând că se bucură de independență în majoritatea domeniilor, dar încă ține de deciziile adoptate la Washington în chestiuni de relații externe, de exemplu. Națiunile Unite urmărește decolonizarea portoricanilor încă din anul 1962, adoptând, în această perioadă de timp, 34 de rezoluții în favoarea acestui proces. ”Gata cu trucurile SUA și ONU care au căzut de acord că Puerto Rico este decolonizat și, în consecință, a fost scos de pe lista teritoriilor neautonome”, a declarat Liliana Laboy. Țara este într-o criză economică profundă, cu datorii de peste 72 de miliarde de dolari și o rată a sărăciei care afectează 45% din populație. Cu două săptămâni în urmă, Camera Reprezetanților a anunțat că va lua măsuri pentru a redresa situația, fiind votat un document bipartizan de scoatere a țării din criza fiscală cu care se confruntă. Acum rămâne la aprecierea Senatului dacă va aproba PROMESA (Puerto Rico Oversight, Management and Economic Stability Act), actul care ar putea intra în vigoare din prima zi a lunii iulie și care este și pe placul președintelui SUA. În mai, guvernatorul statului, Alejandro Garcia Padilla, a trebuit să aleagă să nu plătească datorii de 370 de milioane de dolari, pentru a continua să asigure serviciile esențiale pentru traiul celor 3,5 milioane de cetățeni americani care trăiesc în Puerto Rico.

Interesant este că Bernie Sanders, candidatul la nominalizarea democrată pentru alegerile prezidențiale din SUA, a pledat și el pentru o scoatere a statului Puerto Rico de sub influența Wall Street-ului, opunându-se PROMESA, despre care a spus că va face situația și mai grea pentru portoricani. ”Trebuie să încetăm să mai tratăm Puerto Rico drept o colonie și să începem să tratăm cetățenii americani de acolo cu respectul și demnitatea de care se bucură toți cetățenii americani de pretutindeni”, afirmase Sanders la sfârșitul lunii mai. Populația portoricană se confruntă cu măsuri severe de austeritate, ultima fiind dată de președintele SUA, Barack Obama, care a cerut tăierea venitului minim garantat, lucru posibil prin adoptarea PROMESA, motiv pentru care, săptămâna trecută, Obama a cerut urgentarea adoptării respectivului act.

La protestele de sâmbătă din San Juan a participat și unul dintre cei mai tineri participanți la revoluția din anul 1950 împotriva SUA, Heriberto Marin Torres, care avea 20 de ani la vremea respectivă. ”Suntem astăzi aici pentru a protesta împotriva a tot ce ne face Guvernul SUA, dar mai presus de orice, suntem aici pentru a cere independența deplină a Puerto Rico”, a declarat revoluționarul într-un interviu acordat agenției spaniole de știri EFE, preluat de Russia Today.



12