Povestea celor „100”, o iniţiativă conceptuală în premieră la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Universitatea „Ovidius”, la Campus Povestea celor „100”, o iniţiativă conceptuală în premieră la Constanţa
Cultură 03 Decembrie 2018 / 18:33 568 accesări 0 comentarii

A început ca o poveste nebună într-o mansardă, la o cafea fierbinte şi o causerie amuzantă şi s-a finalizat într-un concept expoziţional ce dimensionează intrarea în Universitatea „Ovidius” din Constanţa, campus, corp A şi în minţile şi sufletele privitorilor.

Expoziţia se numeşte „100”, este o premieră pentru Constanţa şi este o iniţiativă conceptuală a specializărilor Arte Plastice, Teatru şi Coregrafie din cadrul Facultăţii de Arte, Universitatea „Ovidius” din Constanţa. A avut vernisajul luni, 3 decembrie 2018, în spaţiul mai sus menţionat. Evenimentul a fost gândit şi organizat în spiritul celebrării, în oraşul nostru, a Centenarului Marii Uniri şi a Primului Război Mondial, şi cuprinde, practic, 40 de perspective conceptual-estetice asupra acestor două atât de importante manifestări.

Decriptarea simbolurilor specifice Marii Uniri şi războiului şi extinderea acestora în sens, conotaţie şi trimitere, alături de utilizarea unui instrumentar plastic eclectic dimensionează dinamic spaţiul spiritual al expoziţiei, un spaţiu al regăsirii ideilor şi emoţiilor oricărui dintre privitori. Căci acesta este unul dintre cele mai importante atribute ale acestei iniţiative esenţiale: orice spectator, din orice categorie socială sau culturală ar face parte, se regăseşte, din perspectivă semnificantă, în această sarabandă a sensurilor şi simbolurilor, transpuse în imagini de o plastică deosebită.

O altă coordonată esenţială a iniţiativei „100” se referă la faptul că profesorii şi studenţii de la specializările Arte Plastice şi Arta Actorului au făcut echipe şi şi-au prezentat, de la egal la egal, creaţiile în faţa publicului spectator, celebrând astfel Centenarul Marii Uniri şi în mod simbolic, nu doar prin contemplare. Cu acest prilej, tinerii studenţi devin cunoscuţi în spaţiul artistic şi sunt promovaţi şi sprijiniţi. Prin modalitatea de lucru aleasă şi prin subiect au pătruns în intimitatea conceptului de celebrare a Centenarului, ale cărui valori vor sta astfel la baza viitoarei lor cariere şi formare ca artişti naţionali şi nu numai.

Conştientizarea unui mesaj nu se produce neapărat ca o revelaţie. Ea poate fi educată, oră după oră, zi după zi şi asta face evenimentul nostru: dimensionează spaţiul academic, invitând la admiraţie şi conştientizare a importanţei celebrării a 100 de ani de la Marea Unire şi de la Primul Război Mondial prin reasamblarea estetică, în fiecare dintre ramurile importante ale artei, a tuturor elementelor care formează acest concept de „mare unire”.

“100”vă rămâne în holul Campusului Universităţii “Ovidius” din Constanţa o perioadă suficient de lungă pentru a intra în conştiinţa colectivă. În fiecare zi, mii de studenţi vor trece pe lângă expoziţie şi, încetul cu încetul, o vor transforma într-o limită vizuală a propriului spaţiu, ce îi va întovărăşi pe întreg parcursul zilei şi după părăsirea zonei. De asemenea, prin promovarea tinerilor studenţi încă de pe băncile universităţii, în cadrul acestui eveniment cu specific naţional, spaţiul artelor plastice va câştiga câteva generaţii de creatori extrem de conştienţi de importanţa respectării şi celebrării valorilor naţionale ale României. Relaţia student-profesor se va consolida şi dimensiona în cadrul unei experienţe dinamice şi sub egida unui eveniment de marcă, 100 pentru Centenarul Marii Uniri şi a Primului Război Mondial.

Organizatori / curatori: Gheorghe Caruţiu, Alina Cristea, Sînziana Romanescu, Alexandru Şerbănescu, Lelia Rus, Ovidiu Felipov. Participanţi: Florin Stoiciu, Gheorghe Fărcășiu, Ilyia Iankov, Miruna Hasegan, Eduard Andrei, Raina Ștefanov, Maria Teodorescu, Irina Nasie, Ioana Nechita, Adina Dogaru, Mihaela Florescu, Cosmin Șușu, Carmen Dordea, Andreea Ifrim, Nicoleta Constantinescu, Bianca Prisecaru, Alexandra Maciac, Monica Rus, Mihaela Pancrat, Anca Caba, Anca Georgescu, Crina Drăgoi, Maria Seceleanu, Vasile Lazăr, Ionuț Orodel, Viorel Ungureanu, Cătălin Trandafir, Alina Drenea, Victoria Radu.

Expoziţia poate fi vizitată până în luna martie a anului 2019, în fiecare zi a săptămânii, de la ora 8.00 şi până la ora 17.00. Data finisajului şi lansarea catalogului vor fi anunţate ulterior.

Intrarea este liberă.

Loading...
loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2345 secunde