Povestea tinerei prizoniere în Spania, eliberată după alertarea Poliţiei Române

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Povestea tinerei prizoniere în Spania, eliberată după alertarea Poliţiei Române

Eveniment 22 August 2019 / 13:13 1847 accesări

O buzoiancă sechestrată, abuzată fizic şi sexual în localitatea Monzón, din provincia spaniolă Huesca, a fost eliberată după ce un cetăţean român stabilit în Germania a sesizat Poliţia din România, iar autorităţile din ţară au cerut asistenţă de urgenţă în Spania.

Potrivit Poliţiei Române, eliberarea tinerei de 24 de ani s-a realizat după opt ore de la primirea sesizării privind sechestrarea buzoiencei pe teritoriul Spaniei, în urma unei cereri de asistenţă urgente a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

„Poliţiştii buzoieni au fost sesizaţi de către un cetăţean român, stabilit în Germania, cu privire la faptul că o buzoiancă este ţinută cu forţa într-un apartament din localitateaMonzón, din provincia spaniolă Huesca,de către un marocan, existând date că este abuzată fizic şi sexual. Imediat după primirea sesizării poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Buzău au informat Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională şi au realizat schimbul de date şi informaţii necesar salvării persoanei în cauză”, se arată într-un comunicat al poliţiştilor, transmis, joi, presei.

Sursa citată mai arată că în baza datelor furnizate din România, autorităţile spaniole au percheziţionat imobilul, unde au fost găsiți tânăra de 24 de ani şi mai mulţi cetăţeni marocani.

Iniţial, victima a declarat că nu se află într-o stare de pericol, însă autorităţile judiciare spaniole au stabilit că aceasta are răni mai vechi pe corp şi a fost transportată la spitalul din localitate pentru asistenţă medicală, fiind cazată ulterior într-un Centru de Protecţie Împotriva Violenţei.

În urma percheziţiei, autorităţile spaniole au mai găsit în locaţie şi substanţe cu efect psihoactiv şi droguri din categoria celor de risc, mai multe sume de bani şi accesorii folosite în activitatea infracţională.



Ştiri recomandate

12