Președinții de consilii județene țipă în cor: „Un atentat la democraţie“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Președinții de consilii județene țipă în cor: „Un atentat la democraţie“

Politică 19 Februarie 2015 / 00:00 807 accesări

După ce Comisia de Cod Electoral din Parlament a decis că președinții de consilii județene ar trebui aleși prin vot indirect, din rândul consilierilor, de către aceștia, au început, rând pe rând, să apară reacțiile din partea șefilor administrațiilor județene. Cu toții spun că o asemenea decizie ar însemna un pas înapoi, un vot antidemocratic și care ar duce România cu aproape opt ani înapoi. După reacția de marți a președintelui Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, care a spus că, în acest fel, se vor relua ”licitațiile” în interiorul consiliilor, preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, consideră că propunerea este incoerentă şi reprezintă un nou atentat la democraţie. „Asistăm, aşa cum este şi cazul bugetului pe 2015, la dorinţa lumii politice a Bucureştiului de a controla absolut tot, pentru că una e să alegi un preşedinte din rândul consilierilor, unde influenţa partidelor politice are o însemnătate deosebită, şi alta este să fie ales de populaţie“, susţine Frunzăverde. La rândul său, preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat că măsura ar duce la jocuri de culise, care nu ar mai reprezenta votul real al cetăţenilor. „Una este când te duci în faţa cetăţeanului şi îi spui: „Acesta sunt, mă votezi sau mă trimiţi acasă“ şi alta e să umblu cu căciula în mână două săptămâni, noaptea, după consilierii judeţeni şi să constituim majorităţi. Cred că e o greşeală profundă să iei din mâna cetăţeanului dreptul de a-şi alege preşedintele de Consiliu Judeţean şi să laşi iarăşi la jocurile de culise alegerea“, a spus Moldovan.

Taguri articol


12