Precipitații şi vânt în sud-estul şi centrul ţării, până marţi dimineaţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Precipitații şi vânt în sud-estul şi centrul ţării, până marţi dimineaţa

Vremea 10 Noiembrie 2024 / 10:38 555 accesări

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare de ploi moderate cantitativ şi vânt cu intensificări de până la 50 km/h, valabilă în mai multe zone din țară, până marţi dimineaţa.

Astfel, conform ANM, în intervalul 10 noiembrie, ora 10:00 - 12 noiembrie, ora 10:00, în sudul, sud-estul şi local în centrul ţării va ploua, dar pe arii în general restrânse vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1.000 de metri va ninge şi se va depune strat de zăpadă, local consistent. Se vor acumula cantităţi de 10 - 20 litri/mp şi izolat de peste 30 litri/mp.

Duminică, 10 noiembrie, vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, cu viteze în general de 40 - 50 km/h.



Ştiri recomandate

12