Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunţat, miercuri, că în şedinţa Guvernului a fost aprobată schimbarea din funcţie a prefecţilor din aproape 30 de judeţe. ”Au fost propuse şi adoptate mai multe hotărâri ale Guvernului privind eliberarea din funcţie a unor prefecţi şi subprefecţi şi numirea altor persoane în această calitate”, a declarat Dancă.
Potrivit listei publicate, Executivul a decis schimbarea prefecţilor din 28 de judeţe, respectiv Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Cluj, Constanţa, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Bucureşti şi Ialomiţa. De asemenea, a hotărât schimbarea subprefecţilor din Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Dolj, Gorj, Giurgiu, Iaşi, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui.
Guvernul, în şedinţa de marţi, a aprobat şi numirea unor prefecţi, respectiv Nicolae Albu (Alba), Stoian Gheorghe (Arad), Alexandru-Liviu Miroşeanu (Bacău), Stelian-Nechita Dolha (Bistriţa-Năsăud), Alexandru-Valentin Colbu (Botoşani), Ioan-Gabriel Avrămescu (Galaţi), Aneta Matei (Giurgiu), Vasilică Potecă (Hunedoara), Marian Grigoraş (Iaşi), Lazăr George (Neamţ), Liviu Dumitraşcu (Teleorman), Mircea Gologan (Vaslui ) şi Gheorghiţa Berbece (Vrancea).
Totodată, Executivul a decis schimbarea a 12 subprefecţi.
CONSTANȚA
Fostul, de acum, prefect al Constanței, Dan Jeacă, a fost eliberat și el din funcția pe care o ocupa în fruntea instituției constanțene.
În locul lui, prefect interimar a fost numit Ionuț Done. Viitorul prefect al județului Constanța va fi numit înainte de sfârșitul anului. Propunerea oficiala făcută de PNL pentru funcția de prefect al Constanței este Sergiu George Niculescu.