Pregătește croissante cu unt pentru un mic dejun franțuzesc!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Gustarea perfectă la cafea sau ceai

Pregătește croissante cu unt pentru un mic dejun franțuzesc!

Culinar 01 Decembrie 2015 / 16:39 3571 accesări

Dacă vrei să guști din savoarea micului dejun franțuzesc, trebuie să pregătești croissante cu unt, care fac mesele de dimineață mai plăcute. Crocante pe exterior, pufoase la interior și cu o aromă puternică de unt, croissantele acestea sunt perfecte pentru micul dejun sau ca gustare și se pot servi cu dulceață, alături de o ceașcă de cafea sau ceai. Prepararea nu este îndelungată, însă aluatul trebuie lăsat la frigider mai multe ore. Pentru pregătirea croissantelor aveți nevoie de 25 de grame de drojdie proaspătă, 3 linguri de zahăr, 120 ml de lapte cald, 250 de grame de făină, o jumătate de linguriță de sare și 150 de grame de unt. Într-un castron se amestecă drojdia proaspătă cu zahărul, apoi se adaugă laptele cald și se lasă să se răcească. Separat, se amestecă făina cu sarea, apoi cu untul tăiat în cubuleţe şi, după ce amestecul devine omogen, se toarnă amestecul de lapte cu drojdie, rezultând un aluat care se înveleşte într-o folie de plastic şi se lasă 30 de minute la frigider. După cele 30 de minute, aluatul se întinde într-o foaie, care ulterior se împachetează și se întinde din nou. Operațiunea de împăturire și întindere a aluatului se repetă de 4 ori, iar apoi se învelește cu o folie de plastic și se lasă la frigider peste noapte. Când pregătești croisantele, întinzi aluatul într-o formă dreptunghiulară de aproximativ 40 cm pe 25 cm, pe care o tai în triunghiuri și le rulezi în formă de croissant. Se pun croissantele în tava de cuptor pe o hârtie de copt şi se lasă 2 - 3 ore la temperatura camerei la crescut. Separat amesteci o lingură de zahăr cu un gălbenuş şi ungi cu o pensulă croissantele înainte de a le băga la cuptor. Le laşi la copt la 230 grade C pentru 8 minute şi apoi la 190 grade C pentru încă 10 - 15 minute până se rumenesc.



12