„Preluarea președinției UE de către România, un examen de maturitate“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Preluarea președinției UE de către România, un examen de maturitate“

Politică 24 Octombrie 2016 / 11:50 1017 accesări

Premierul Dacian Cioloș a declarat luni, în cadrul dezbaterii ”Start pentru 2019, România la Președinția Consiliului UE”, că România va prelua mai devreme președinția UE, situație care va poate aduce ”atât oportunități, cât și provocări”.

Dacian Cioloș a anunțat că România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din 2019, de la 1 ianuarie până la 30 iunie, din cauza ieșirii Marii Britanii din blocul comunitar. ”Este pentru România clar un examen de maturitate la 12 ani, va fi în momentul respectiv, după aderarea la Uniunea Europeană, un examen de maturitate atât al capacității administrative și tehnice de a asuma un eveniment de o astfel de amploare, cât și din punct de vedere al capacității de a defini conținut pentru ceea ce ar trebui să însemne decizii sau dezbateri pe teme fundamentale la nivel european”, a declarat Cioloș.

Șeful Guvernului a vorbit despre contextul în care România va prezida Uniunea Europeană, unul cu multe evenimente importante pe scena politică europeană. ”În 2019, la sfârșitul președinției noastre, vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European, deci vom asuma președinția într-o perioadă de campanie electorală la nivel european, o campanie cu atât mai importantă cu cât sunt evenimente care o vor influența: un nou cilu financiar, ieșirea Marii Britanii din UE. Pe durata președinției României ar urma să expire cei doi ani în care trebuie să se negocieze condițiile ieșirii Marii Britanii din UE, chiar dacă nu și toate evenimentele legate de acordul de colaborare între Regatul Unit și UE”, a explicat prim-ministrul.

El a mai adăugat că tot în perioada respectivă vor fi discuții intense asupra perspectivelor financiare ale UE pentru exercițiul financiar post 2020, dar și finalul de mandat al Comisiei Europene, lucru care se va traduce într-o perioadă ”încărcată din punct de vedere al consistenței legislative”.

”Este o perioadă de oportunități pe care România va trebui să le valorifice. Este oportunitatea de a asuma un leadership european, de a demonstra arăta și în calitate de stat membru care își asumă pentru prima dată această președinție, la 12 ani de la aderarea la UE, România poate să dovedească viziune europeană”, a spus șeful Guvenrului.

Dacian Cioloș a spus că legitimitatea de a stabili prioritățile României pentru perioada cât se va afla la preșeedinția UE va fi a Guvernului care va fi instalat după alegerile din 11 decembrie, iar cabinetul pe care îl conduce nu a făcut decât să înceapă pregătirile administrative.



12