Premierul danez a prezentat scuze copiilor abuzați în orfelinate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În premieră, după ororile din anii 1946 şi 1976

Premierul danez a prezentat scuze copiilor abuzați în orfelinate

Externe 13 August 2019 / 18:02 483 accesări
Premierul danez Mette Frederiksen

Premierul danez Mette Frederiksen

Şefa executivului danez, Mette Frederiksen, a exprimat scuze oficiale, marţi, copiilor care au suferit abuzuri în orfelinate în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, relatează DPA. Foştii copii din orfelinate şi rudele lor au fost invitați la o ceremonie la Marienborg, reşedinţa oficială a premierului.


"Ca societate, nu putem şi nu trebuie să închidem ochii", a declarat Frederiksen la scurt timp după preluarea funcţiei la sfârşitul lunii iunie. "Nu putem schimba ceea ce s-a întâmplat. Dar putem şi trebuie să învăţăm din aceasta", a spus ea, adăugând că "este timpul să ne cerem scuze victimelor".


Una dintre cele mai notorii instituţii a fost orfelinatul pentru băieţi Godhavn din nordul Insulei Zealand, unde băieţii au fost supuşi bătăilor şi altor forme de abuzuri în perioada cuprinsă între 1946 şi 1976. Timp de 14 ani, victimele au căutat să obţină scuze oficiale pentru eşecul statului de a supraveghea casele de îngrijire a copiilor. Şeful Asociaţiei naţionale a victimelor din orfelinatul de băieţi Godhavn, Poul-Erik Rasmussen, a spus că scuzele sunt importante.
"În timp ce eram crescuţi în orfelinate, ni s-a spus că nu aveam nicio valoare", a declarat el agenţiei de presă Ritzau. Rasmussen a fost crescut în orfelinat în anii 1960 şi a fost supus bătăilor precum şi abuzului psihic din partea personalului. Danemarca a interzis pedeapsa corporală în 1967.



Ştiri recomandate

12