Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor: La Săpoca este suspiciune de malpraxis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor: La Săpoca este suspiciune de malpraxis
Eveniment 18 August 2019 / 14:04 179 accesări 0 comentarii

Preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, a declarat că în cazul de la Săpoca putem vorbi de suspiciuni de malpraxis, deoarece pacientul agresiv a fost evaluat sumar şi exista riscul să dezvolte crize. Spitalele de psihiatrie sunt un dezastru, spune Barbu.

„Este pentru mine evident (că vorbim de un caz de malpraxis, n.r.). Discutând cu specialiştii noştri, având în vedere datele pe care le avem, că este vorba de un pacient în sevraj în plină criză, probabil că prima criză majoră din spital. Este evident că este vorba de o suspiciune de malpraxis medical printr-o evaluare sumară a cazului şi un tratament nepotrivit. În plus, exista deja riscul ca acesta să dezvolte crize, fiind internat de câteva zile”, a declarat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.

Personalul de la Spitalul de Psihiatrie ar fi putut preveni tragedia, este de părere Barbu.

„Vorbim şi de lipsă de personal şi de condiţii inadecvate de muncă. Deşi acolo este un spital de psihiatrie de maximă siguranţă, nu dispune de personal specializat nici în interior, nici la poarta spitalului, dotat cu toate mijloacele necesare pentru a-l imobiliza pentru a reduce efectele unei astfel de crize. Este clar că acolo circuitul pacienţilor nu a funcţionat corect şi aici este şi o problemă de management, este şi o problemă de dotare a spitalului. (...) Din păcate nici Ministerul Sănătăţii nu s-a preocupat de astfel de spitale”, a mai spus sursa citată.

Vasile Barbu mai consideră că pacienţii nu sunt protejaţi, în aceste condiţii, mai ales pentru că în spitalele din psihiatrie, episoadele violente nu sunt rare.

„Nu sunt protejaţi, vă pot afirma cu toată răspunderea. Vizitând foarte multe spitale din ţară vă spun că astfel de acte de violenţă, nu similare, dar acte de violenţă se întâmplă în fiecare zi în spitalele de psihiatrie, în aproape toate spitalele pentru că sunt condiţii improprii, tratamente nepotrivite date acestor pacienţi. De multe ori li se încalcă chiar drepturi, sunt sedaţi peste măsură. Din exces de grijă a medicului, sunt lăsaţi ca sedarea să fie fîcută de asistente medicale, nu sunt completate corect foile de observaţie, necompletate de câteva zile”, mai explică liderul Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.

Spitalele de psihiatrie din ţară sunt un dezastru, iar clădirile în care funcţionează sunt foarte vechi, spune Vasile Barbu.

„Sistemul psihiatric, la ora actuală, este un dezastru. Să nu vorbim că există o problemă şi în cabinetele de ambulatoriu , şi acolo au fost situaţii în care pacienţi au agresat alţi pacienţi”, mai spune acesta.

Patru persoane au murit după ce un bolnav a atacat cu un stativ de perfuzii pacienţii internaţi la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din judeţul Buzău. Bărbatul a rănit grav, totodată, mai multe persoane.

Bărbatul de 38 de ani, care a atacat pacienţii, a fost internat cu sevraj etilic. Atacatorul s-a luptat cu poliţiştii până a fost imobilizat.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1881 secunde