Preşedintele Bush a declasificat raportul privind consecinţele conflictului din Irak

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Şi în cursul zilei de ieri, insurgenţa irakiană şi-a luat tributul de sînge. O bombă a fost detonată într-o piaţă din cartierul Bayaa din Bagdad, provocînd moartea a cinci persoane şi rănirea altor opt. Dispozitivul exploziv era ascuns într-o maşină parcată, fiind detonat de la distanţă. Tot ieri, la Ramadi, a fost ucis un militar american, în timp ce la Washington, Camera Reprezentanţilor a aprobat alocarea a 70 de miliarde de dolari pentru războiul împotriva terorismului din Irak şi Afganistan.

Preşedintele Bush a declasificat raportul privind consecinţele conflictului din Irak

Externe 28 Septembrie 2006 / 00:00 762 accesări

Supus unui atac aprig din partea presei, preşedintele Statelor Unite a dispus declasificarea raportului confidenţial redactat de serviciile secrete americane privind consecinţele războiului din Irak. Potrivit cotidianului "New York Times", care publicase anterior cîteva extrase din document, acest război nu a făcut altceva decît să agraveze ameninţările terorismului. Iritat de faptul că opoziţia democrată s-a grăbit să exploateze concluziile trase de cotidianul american, preşedintele Bush s-a decis să contraatace, cu atît mai mult cu cît peste cîteva săptămîni vor avea loc alegeri legislative pentru reînnoirea unei părţi însemnate a Congresului.

Liderul de la Casa Albă a reafirmat că, în ciuda unor concluzii pripite, din raportul serviciilor secrete reiese limpede că retragerea prematură din Irak ar oferi pe tavă o victorie terorismului internaţional. "Unii mai mult şi-au închipuit decît au ştiut ce era în acest raport şi au conchis că pătrunderea în Irak a fost o eroare. Nu sînt deloc de acord cu acest lucru, mi se pare o naivitate. O eroare ar fi să credem că atacarea celor care fac rău poporului american ne periclitează securitatea", a declarat George W. Bush. Purtătorul de cuvînt al Casei Albe a atras atenţia că un singur paragraf din raport a fost exploatat sălbatic de presă şi opoziţie, fiind extras din context.

Democraţii continuă să acuze Administraţia că oferă opiniei publice doar o parte din raportul asupra intervenţiei din Irak. Senatoarea Hillary Clinton este de părere că documentul demonstrează cît de urgentă este retragerea forţelor americane din această ţară.

Secretarul Pentagonului contează pe sprijinul statelor balcanice în lupta împotriva terorismului

Oficiali din cadrul ministerelor Apărării din 15 state europene s-au reunit, miercuri, la Tirana, împreună cu omologul lor american, Donald Rumsfeld, pentru a discuta despre sprijinul pe care aceste ţări îl oferă luptei împotriva terorismului şi despre perspectivele aderării lor la NATO. "Participarea la această conferinţă a secretarului american al Apărării reprezintă o susţinere foarte importantă pentru eforturile depuse de statele angajate în lupta împotriva terorismului şi care aspiră la intrarea în NATO", a declarat, în deschiderea reuniunii, premierul albanez, Sali Berisha. "Problemele care nu au fost încă rezolvate şi terorismul arată că securitatea regiunii noastre este încă fragilă, ceea ce necesită o cooperare strînsă între statele noastre", a adăugat acesta.

Albania, Fosta Republică Iugoslavă Macedonia şi Croaţia contează pe sprijinul Statelor Unite pentru a adera la NATO cu ocazia viitorului summit al organizaţiei, consacrat extinderii şi prevăzut să aibă loc în 2008. Potrivit analiştilor, unul dintre obiectivele secretarului american este obţinerea sprijinului statelor participante la reuniune pentru lupta împotriva terorismului şi pentru menţinerea trupelor în Irak şi Afganistan. Donald Rumsfeld, care a sosit marţi la Tirana, a obţinut deja confirmarea acesteia de a continua să susţină militar războiul împotriva terorismului, coordonat de Statele Unite. Albania a fost unul dintre primele state care au dislocat trupe în Irak, după invadarea ţării de către forţele americane, în 2003. Tirana dispune în Irak de un contingent format din 150 de militari, iar în Afganistan a desfăşurat 30 soldaţi. Oficialul american a sosit la Tirana din Muntenegru, unde a avut o serie de întîlniri cu scopul de a obţine o contribuţie militară din partea noului stat în cadrul eforturilor de combatere a terorismului.



12