Preşedintele ÎCCJ a sesizat Parchetul General pentru semătura posibil falsă de pe protocolul cu SRI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preşedintele ÎCCJ a sesizat Parchetul General pentru semătura posibil falsă de pe protocolul cu SRI

Justiție 21 Iunie 2018 / 13:04 360 accesări

Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, a sesizat Parchetul General pentru a verifica dacă protocolul SRI - PG - ÎCCJ, recent desecretizat, a fost încheiat în condiţiile unor infracţiuni de fals, a confirmat, pentru MEDIAFAX, magistratul.

Demersul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, vine după ce fostul şef al instituţiei, Nicolae Popa, a declarat, luni, că nu a semnat protocolul dintre SRI, PG şi Înalta Curte, el plecând în pensie mai devreme decât a fost semnat documentul.

Cristina Tarcea, a declarat, marţi, în cazul controverselor privind semnătura fostului şef al ÎCCJ, Nicolae Popa, de pe protocolul ÎCCJ-PG-SRI, că i-a sugerat acestuia să sesizeze Parchetul, menţionând că dacă nu o va face Nicolae Popa, o va face ea.

"Am studiat împreună documentele, ne-am uitat pe ele, a văzut şi dânsul cu atenţie protocolul şi, din câte mi-a spus, dânsul susţine că semnătura este a dânsului, că nu o contestă, dar că nu-şi aminteşte momentul şi dacă a semnat. Crede că nu l-a semnat şi probabil s-or fi folosit nişte manevre prin care a fost aplicată semnătura dumnealui pe protocol. O să vedem. I-am sugerat, mărturisesc, că, dacă aşa stau lucrurile, poate e cazul să facă o sesizare la Parchet. Am aşteptat momentul întâlnirii pentru că, mărturisesc, şi eu m-am gândit să fac o sesizare la Parchet. Dacă nu o să o facă dânsul, o să o fac eu. Să se facă lumină. Lucrurile sunt simple. Cu o expertiză se poate imediat afla dacă este sau nu semnătura persoanei în cauză", a declarat, marţi, Cristina Tarcea, la sediul instanţei supreme.

Actualul preşedinte al instanţei supreme a mai spus că există în arhivele instanţei documente semnate de Nicolae Popa după data de 1 septembrie, când acesta susţine că s-a pensionat.

"I-am arătat. Sunt ordine obişnuite, uzuale, semnate în toată această perioadă, 2 septembrie 2009 - 14 septembrie 2009, iar ordinul semnat în 14 septembrie 2009 este ordinul prin care a fost împuternicită doamna vicepreşedinte de atunci, doamna Bărbulescu (Lidia Bărbulescu -n.r.), să exercite funcţia de preşedinte cu delegaţie al Înaltei Curţi. I l-am arătat, dânsul l-a văzut, şi mie mi-a spus că de iure a fost preşedinte până la 14 septembrie, dar de facto de la 1 septembrie, dânsul nu şi-a mai exercitat aceste prerogative", a mai declarat Cristina Tarcea.



Ştiri recomandate

12