Președintele polonez apără legea care permite sancționarea judecătorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Polonia înfruntă UE în continuare Președintele polonez apără legea care permite sancționarea judecătorilor
Externe 22 Decembrie 2019 / 18:10 544 accesări 0 comentarii

Preşedintele polonez Andrzej Duda a luat apărarea unui controversat proiect de lege ce ar permite sancţionarea judecătorilor care se opun reformelor în justiţie, într-un interviu difuzat duminică de postul public de televiziune TVP. Această lege este "necesară", "sensibilă" şi aduce ordine în sistemul judiciar, a declarat Duda. Până de curând, judecătorii polonezi practic nu puteau fi traşi la răspundere disciplinar şi mulţi magistraţi care se consideră "deasupra legii" ar dori ca lucrurile să rămână aşa, a explicat şeful statului. Puterea judiciară "încearcă să arate întregii societăţi, şi puterii legislative şi executive alese de societate, că este mai puternică decât acestea două", dar Constituţia şi separarea puterilor în stat nu permit apariţia unei asemenea situaţii, a spus el. Potrivit preşedintelui polonez, un grup "clientelar" de profesionişti din sfera legală care sunt pe cale să-şi piardă influenţa din cauza reformelor începute în justiţie răspândesc minciuni în legătură cu proiectul de lege menţionat şi "demonizează" Polonia peste hotarele ţării. Proiectul de lege privind posibilitatea sancţionării magistraţilor a fost adoptat vineri de Sejm (Camera inferioară a parlamentului polonez) cu 233 de voturi pentru, 203 împotrivă şi 10 abţineri, în favoarea sa votând în principal deputaţii din partidul guvernamental Lege şi Justiţie (PiS), după o intensă dezbatere desfăşurată joi şi vineri. Proiectul urmează acum să fie supus la vot în Senatul controlat de opoziţie, care poate veni cu amendamente sau chiar poate respinge proiectul, dar cuvântul final îl va avea Sejmul, unde toate amendamentele propuse de opoziţie au fost respinse.

Într-o scrisoare remisă joi principalilor lideri polonezi, printre care preşedintelui şi premierului, vicepreşedinta Comisiei Europene responsabilă cu statul de drept, Vera Jourova, a atenţionat Varşovia în legătură cu acest proiect de lege, încurajând "insistent" autorităţile poloneze să consulte Comisia de la Veneţia şi invitând "toate instituţiile să nu continue procedurile asupra noului proiect înainte de a desfăşura toate consultările necesare cu părţile implicate". Proiectul de lege prevede sancţiuni ce pot ajunge până la excluderea judecătorilor care pun în discuţie legalitatea nominalizării unui alt magistrat, precum şi pentru "activităţi cu caracter politic" sau care pot "dăuna funcţionării sistemului de justiţie". Curtea Supremă a Poloniei a criticat ea însăşi proiectul. Vasta reformă a sistemului judiciar polonez, demarată cu patru ani în urmă de formaţiunea conservatoare PiS, care în octombrie a câştigat din nou alegerile legislative, este considerată de Bruxelles o încercare de subordonare a justiţiei de către politic. Comisia Europeană a lansat împotriva Poloniei mai multe proceduri de infringement pe această temă şi a activat de asemenea articolul 7 din Tratatul UE, care în etapa finală poate conduce la pierderea dreptului de vot în Consiliul UE, sancţiune ce necesită însă un vot unanim din partea tuturor celorlalte state membre ale UE, iar Ungaria a promis că se va opune.



Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1393 secunde