Presupusul autor al atentatului comis la Istanbul de Revelion voia să ucidă creștini

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Presupusul autor al atentatului comis la Istanbul de Revelion voia să ucidă creștini

Externe 13 Februarie 2017 / 18:02 441 accesări

Abdulgadir Mașaripov, presupusul autor al atacului terorist comis la Istanbul în noaptea de Revelion, ar fi afirmat în fața judecătorilor că intenționa să ucidă creștini "pentru a se răzbuna pentru crimele lor din întreaga lume", relatează cotidianul Hurriyet, citând un document juridic. Inițial, Mașaripov plănuia să atace zona din jurul Pieței Taksim, însă a renunțat din cauza măsurilor sporite de securitate din jurul pieței, așa că a ales clubul de noapte Reina, a mai precizat Hurriyet, fără se precizeze modul prin care a ajuns în posesia documentului, notează agenția de știri Reuters. "Nu am luat parte la acte (teroriste) înainte de evenimentul de la Reina. M-am gândit să comit o acțiune împotriva creștinilor cu ocazia sărbătorii lui, pentru a mă răzbuna pentru crimele lor din întreaga lume. Obiectivul meu era să ucid creștini", a declarat Mașaripov. "Nu regret ceea ce am făcut. Cred că am reacționat", a mai afirmat Mașaripov. Printre vicrimele atentatului se numără mai mulți cetățeni turci, dar și turiști din câteva state arabe, India, Canada. Atacatorul, originar din Uzbekistan, spune că împreună cu familia sa intenționau să ajungă în Siria, însă au fost nevoiți să rămână în Turcia întrucât nu au putut să traverseze frontiera. Rețeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atacul terorist, afirmând că reprezintă răzbunarea organizației pentru implicarea forțelor militare turce în Siria. Abdulkadir Masharipov, autorul atacului terorist comis de Revelion într-un club de noapte din Istanbul, soldat cu 39 de morţi, a fost pe data de 16 ianuarie. Teroristul a fost arestat în cartierul Esenyurt din Istanbul, au anunţat autorităţile turce. Individul se ascundea în casa unui prieten de origine kîrghîză.



12