Pretenţii mari, prime neschimbate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbaliştii Farului au promişi, din nou, 10.000 de dolari pentru calificarea în Cupa UEFA

Pretenţii mari, prime neschimbate

Sport 26 Iulie 2006 / 00:00 883 accesări

Chiar dacă nu a făcut transferuri spectaculoase în această vară, FC Farul are pretenţii la un loc pe podium în clasamentul Ligii I. Conducerea clubului a stabilit drept obiectiv obţinerea unui loc în Cupa UEFA, fie prin întrecerea internă, fie prin Cupa României. În ciuda pretenţiilor ridicate, motivaţia financiară nu s-a schimbat, primele de victorie rămînînd aceleaşi ca în sezonul trecut. Astfel, în cazul unui succes pe teren propriu, “rechinii” vor primi cîte 500 de dolari, suma putînd creşte dacă adversarul se numără printre fruntaşele campionatului. Cu aceeaşi sumă se răsplăteşte şi egalul în deplasare, în timp ce pentru victorie pe teren străin fiecare jucător va încasa cîte 1.000 de dolari. În sezonul trecut au fost însă cazuri în care s-a ajuns chiar şi la 2.000 de dolari, exemplul fiind victoria obţinută pe terenul lui Dinamo. În schimb, Guriţă şi compania au evoluat şi fără prime atît timp cît nu s-au situat în prima jumătate a clasamentului. “Încă nu am purtat discuţiile finale, dar, în principiu, ne convine. Nu uit că în sezonul trecut am jucat şi pe gratis şi am primit şi amenda usturătoare pentru eliminarea din Cupa României. Dacă primele se vor dubla la meciurile importante, cu atît mai bine”, a spus unul din fotbaliştii constănţeni sub protecţia anonimatului. Şi prima de obiectiv a rămas neschimbată. Dacă vor reuşi să se califice în Cupa UEFA, “rechinii” vor primi cîte 10.000 de dolari.

Cu avionul la Arad

Pentru a evita oboseală unui drum lung cu autocarul, conducerea clubului a decis ca deplasarea la Arad, pentru meciul cu UTA, din prima etapă a sezonului 2006-2007 al Ligii I, să fie făcută cu avionul. Constănţenii vor pleca joi la prînz spre Bucureşti, de unde vor lua o cursă de linie spre Arad. Partida cu formaţia lui Marius Lăcătuş este programată vineri, de la ora 18.00, urmînd să fie arbitrată de Alexandru Deaconu (Bucureşti), Miklos Nagy (Cluj) şi Ioan Onicaş (Zalău). Din lot vor lipsi mai mult ca sigur mijlocaşii Lungu şi Voiculeţ, care nu s-au antrenat în ultimele zile, urmînd un program de recuperare după accidentările suferite în meciurile cu Auxerre.

Taguri articol


12