Prețul energiei a atins maximul anului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prețul energiei a atins maximul anului

Economie 06 Decembrie 2018 / 16:37 631 accesări
Consumul de electricitate a crescut cu aproape 10%, față de anul trecut

Consumul de electricitate a crescut cu aproape 10%, față de anul trecut

Consumul naţional de energie electrică şi preţurile la bursă au ajuns, la începutul lui decembrie, la cele mai mari valori din acest an, fiind foarte aproape de maximele istorice, potrivit datelor publicate de Transelectrica şi de operatorul bursier OPCOM. Astfel, miercuri, 5 decembrie, consumul maxim orar de electricitate a ajuns la 9.525 MW, între 17:00 şi 18:00. Cu o zi înainte, consumul maxim a fost de 9.483 MW, iar în prima zi a săptămânii a ajuns la 9.508 MW, în acelaşi interval orar. În ianuarie 2017, România a înregistrat un record al consumului mediu orar, de 9.750 MW. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut trecut, consumul de electricitate este mai mare cu 7 - 10%. În acest context, preţul energiei electrice în piaţa spot a bursei OPCOM a atins, luni, cel mai mare nivel mediu zilnic din acest an, de 406 lei/MWh, cu un maxim de 559 lei/MWh între 17:00 şi 18:00. Spre comparaţie, cel mai mare preţ orar din istoria tranzacţiilor bursiere în piaţa spot a fost de 680 lei/MWh, în februarie 2017. De notat că acest consum mare se suprapune şi cu o perioadă de hidraulicitate scăzută (potrivit Apelor Române); drept urmare, energia hidro ieftină are o pondere mică în mixul de producţie, ea fiind, de regulă, pe primul loc.

Taguri articol


12