Prima sancţiune pentru asistentul constănţean Sebi Stoianof

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prima sancţiune pentru asistentul constănţean Sebi Stoianof

Sport 22 August 2006 / 00:00 852 accesări

Compartimentul Delegări din cadrul Comisiei Centrale a Arbitrilor a decis ieri că arbitrii asistenţi Sebastian Stoianof, Flavius Damaschin şi Dragoş Iliescu vor fi delegaţi, pînă la finalul turului, numai la meciuri din Liga a II-a şi Liga a III-a. Această decizie a fost luată în urma greşelilor repetate comise de cei trei tuşieri în primele patru etape ale Ligii I. În funcţie de prestaţiile lor în eşaloanele inferioare, Biroul Executiv al CCA va decide dacă ei vor fi menţinuţi în lotul A sau vor fi retrogradaţi. Sebi Stoianof, care a fost înlocuit din brigada unde fusese delegat iniţial, ce a oficiat la meciul FC Argeş - UTA 0-1, a arbitrat alături de Tiberiu Lajos şi Flavius Damaschin la întîlnirea Rapid - Universitatea Craiova 1-1. Constănţeanul a fost acuzat de greşeli în semnalizarea cîtorva ofsaiduri în prima repriză, pe atacul giuleştenilor.

Taguri articol


12