Primăria Constanța ridică mașinile staționate neregulamentar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primăria Constanța ridică mașinile staționate neregulamentar

Administrație 26 August 2019 / 16:34 2206 accesări

Trei autoturisme staționate neregulamentar pe DN 2A, la câțiva metri de sensul giratoriu situat la intrarea în cartierul Tomis Plus din Constanța au fost ridicate și transportate în parcul auto de pe str. Caraiman, nr.1. Măsura a fost dispusă de polițiștii locali din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, întrucât șoferii nu au respectat distanța minimă de parcare față de colțul intersecției, blocând o bandă de circulație. Primăria reamintește că autovehiculele care staționează sau sunt oprite neregulamentar vor fi ridicate, transportate, depozitate și eliberate de reprezentanții SC Confort Urban. Polițiștii rutieri dar și cei locali sunt cei care dispun măsura ridicării autovehiculelor. Iată câteva situații în care se poate dispune măsura ridicării: mașinile sunt pe carosabil unde staționarea este interzisă prin lege, pe trotuare fără respectarea prevederilor legale, pe spații verzi, în parcuri, în locurile unde sunt montate pavele, în parcările amenajate, fără a avea achitată contravaloarea taxei privind parcarea sau pe locurile de parcare amenajate și semnalizate corespunzător, destinate persoanelor cu handicap, etc. Mașinile din parcul auto situat în municipiul Constanța, strada Caraiman, nr.1 pot fi recuperate doar după ce proprietarii au achitat taxele prevăzute prin HCLM 399/ 2018 și numai în prezența unui polițist local: tarif ridicare mașini : 450 de lei, tarif transport mașini: 120 de lei, tarif depozitare mașini/ zi : 60 de lei. Programul de restituire este non-stop.



Ştiri recomandate

12