Primăria Hîrşova, chemată în instanţă pentru tulburarea proprietăţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primăria Hîrşova, chemată în instanţă pentru tulburarea proprietăţii

Administrație 31 August 2006 / 00:00 929 accesări

Primăria Hîrşova a fost acţionată în instanţă de Ioana Daniela Pozdoacă, pentru tulburarea proprietăţii, după ce autoritatea locală a început îngrădirea unui teren despre care femeia susţine că ar fi proprietatea ei. „Am revendicat terenul în baza Legii Lupu şi ulterior am refăcut acest lucru, în conformitate cu Legea 247/2005 şi am primit titlul de proprietate asupra terenului. De ceva vreme însă, mai multe persoane trimise de primărie au început să îngrădească o parte a terenului nostru. Nu a venit nici un reprezentant al autorităţii locale să discute cu noi, ci au trimis direct lucrătorii în baza Legii 416 privind venitul garantat, care au început deja să împrejmuiască zona”, a declarat Daniela Pozdoacă. După ce a încercat în zadar să oprească lucrările de împrejmuire, femeia s-a înscris în audienţă la primarul localităţii, Ionel Chiriţă. Conform afirmaţiilor Danielei Pozdoacă, terenul revendicat are o formă trapezoidală şi întreaga neînţelegere derivă din faptul că lucrătorii primăriei care au executat măsurătorile au luat în calcul un dreptunghi care are ca latură mică cea mai mică bază a trapezului: „Încă din 2002 am cerut Primăriei să trimită personal specializat pentru a efectua măsurătorile de rigoare, însă au venit trei personaje care au luat măsuri cu frînghia, după care au plecat. Nu cred că acele persoane aveau calificarea necesară pentru măsurători cadastrale”. Nici în audienţă la primar nu s-a rezolvat problema, edilul afirmînd că neînţelegerile ar surveni din cauza faptului că măsurătoarea terenului s-ar fi făcut de la bordura care delimitează un trotuar de şoseaua naţională care travesează localitatea. Mai mult, primarul susţine că e normal ca terenul femeii să fie încadastrat începînd de la bordură, de parcă trotuarele nu ar aparţine domeniului public al Primăriei, ci persoanelor fizice din localitate. Ca urmare a faptului că nici la edil nu a găsit înţelegere, femeia a înaintat o acţiune în instanţă atît împotriva Primăriei Hârşova, cît şi împotriva Comisiei Judeţene de Fond Funciar de la Prefectură. De cealaltă parte, primarul Ionel Chiriţă susţine că terenul pe care se fac lucrări ar fi proprietatea autorităţii locale. „S-a făcut reconstituirea de proprietate cu mulţi ani înainte. Terenul respectiv a fost închiriat pentru doi ani şi anul acesta intenţionăm să plantăm flori pe el. Persoana respectivă poate să spună ce doreşte, dar trebuie să aibă şi documente care să-i dovedească afirmaţiile”, a declarat Chiriţă. Pentru ca Daniela Pozdoacă să poată prezenta documentele care atestă dreptul de proprietate asupra terenului, autoritatea locală nu va construi, timp de un an, pe acel teren. La rîndul ei, persoana aflată în litigiu cu autoritatea locală susţine că deţine aceste documente şi că în baza acestora i-a fost redat dreptul asupra terenului pe care Primăria Hîrşova a început să îl îngrădească.



12