Ludovic Orban le-a transmis liberalilor, în şedinţa BEX, primele posibile nume de miniştri în noul Guvern, cele trei persoane propuse la Educaţie fiind Monica Anisie, Marilen Pirtea şi Florica Cherecheş, precum şi cele de la portofoliul Agricultură, au declarat surse din PNL. Astfel, pentru Ministerul Educaţiei, numele celor trei liberali ar fi liderul PNL Sector 2 Monica Anisie, deputatul PNL Marilen Pirtea şi deputatul PNL Florica Cherecheş. Totodată, potrivit aceloraşi surse, la Ministerul Agriculturii au fost menţionate numele deputaţilor PNL Adrian Nechita, Nicolae Giugea şi cel al preşedintelui Federaţiei Naţionale Pro Agro Emil Dumitru.