„Primul meci, cu Bulgaria, este foarte important”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mircea Sandu spune că România se poate bate cu Olanda pentru cîştigarea grupei preliminare de la EURO 2008

„Primul meci, cu Bulgaria, este foarte important”

Sport 19 Iulie 2006 / 00:00 867 accesări

Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a participat la Campionatul Mondial de fotbal din Germania în calitate de comisar FIFA, urmărind în total 11 meciuri pe stadioane, între care jocul inaugural, Germania - Costa Rica, şi finala Italia - Franţa. „A fost un campionat bun, care a avut favorite certe, cum ar fi Brazilia, Argentina, chiar Italia şi Anglia, în timp ce Franţa şi Germania erau mai slab cotate. Toate aceste echipe au avut jucători cu multe meciuri în picioare în sezonul abia încheiat, care au acuzat un mare grad de uzură, însă nici ambiţia lor nu a fost pe măsura unei competiţii atît de importante pentru echipele naţionale. În schimb, formaţii mai mici, cum ar fi Ghana, SUA, chiar Trinidad & Tobago, au avut momente de joc în unele partide prin care au încîntat spectatorii. Dacă din punct de vedere tehnic nu au existat noutăţi, tactic echipele au încercat să suplinească oboseala printr-o aşezare judicioasă în teren, prin care să împartă efortul pe toţi jucătorii utilizaţi. Altfel, a fost o competiţie foarte bine organizată şi în care toate meciurile s-au jucat cu casa închisă!” Sandu a apreciat că nivelul valoric general nu a fost aşa de slab cum s-a scris, chiar dacă au fost şi partide mai puţin spectaculoase.

Naşu’ a fost desemnat comisar FIFA chiar şi la un meci al Olandei, adversară a României atît în campania de calificare la CM 2006, cît şi la EURO 2008. „Am văzut Olanda împreună cu Piţurcă la două partide, cu Portugalia şi Coasta de Fildeş. Este o formaţie puternică, avînd două superstaruri în Robben şi Van Persie. Poate că retragerile lui Cocu, Van der Sar, nu ştiu Van Nistelrooy ce va face, vor mai subţia puţin echipa, deşi ei au mereu pregătiţi jucători tineri de valoarea titularilor...” Întrebat dacă, în aceste condiţii, pentru România ar rămîne doar varianta locului secund în grupa preliminară pentru EURO 2008, Sandu a fost categoric: „Nu! Pentru noi, important este să începem bine campania de calificare, cu bulgarii. Avem dubla cu Bulgaria şi Albania, pe 2 şi 6 septembrie. Primul meci e cel mai important: dacă reuşim o victorie cu Bulgaria, cred că moralul va fi atît de bun încît să obţinem în această toamnă maximum de puncte puse în joc. Nu trebuie să uităm însă că şi Bielorusia este o echipă foarte periculoasă, că anul trecut Albania a bătut Grecia, care era campioană europeană... Există un echilibru în grupa noastră, de aceea cred că momentul de formă, ziua mai bună a unei echipe sau alta vor fi foarte importante.” Reamintim că tricolorii vor susţine în toamna acestui an trei meciuri oficiale: cu Bulgaria pe 2 septembrie (la Constanţa), cu Albania pe 6 septembrie (în deplasare) şi cu Bielorusia pe 7 octombrie (acasă).

Taguri articol


12