Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a respins introducerea pe ordinea de zi a plenului de luni a proiectelor privind alegerea primarilor în două tururi, iniţiativa legislativă „Fără penali”, precum şi abrogarea recursului compensatoriu, solicitare formulată de către PNL. Liderul deputaţilor PNL Raluca Turcan a solicitat, luni, în şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor includerea pe ordinea de zi a proiectului pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, iniţiativa USR „Fără penali”, precum şi iniţiativa legislativă privind transpunerea în lege a rezultatului referendumului naţional convocat pe 26 mai 2019.
Iniţiativa „Fără penali”, cea a abrogării recursului compensatoriu şi proiectul de lege pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin fac parte din lista de condiţii impuse de USR pentru susţinerea Guvernului PNL la votul din Parlamentul României.
Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a declarat că PSD va rămâne într-o zonă neutră şi va fi precum Elveţia, întrebat, luni, la Parlament, cum vor proceda social-democraţii cu privire la aceste proiecte. „Am văzut şi eu ce proiecte de legi au devenit deodată foarte interesante în acest nou context de formare a guvernului şi am ţinut să specific colegilor din cele 5 partide care au creat această nouă coaliţie şi majoritate în Parlamentul României, că PSD rămâne în continuare consecvent. Noi suntem într-o zonă neutră, precum Eleveţia, în acest moment. Nu vrem să ne implicăm în negocierile dânşilor, aprobând anumite proiecte unora sau altora. Aşa că noi ne abţinem în continuare şi dânşii să îşi continue negocierile pentru formarea noului Guvern”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni, la Parlament.
Liderul USR Dan Barna a afirmat, luni, că trecerea reformelor solicitate de partid înseamnă „testarea” majorităţii PNL, majoritate pe care acesta consideră că premierul desemnat Ludovic Orban şi Klaus Iohannis şi-au asumat-o. Barna a spus că dacă nu există majoritate USR nu va avea ce să voteze.
Orban, în interminabile concesii, runde de discuții și negocieri
Ludovic Orban a declarat, luni, că va mai avea o rundă de discuţii şi negocieri cu partidele parlamentare. „Vom avea, începând de mâine (marţi - n.r.), a doua rundă de discuţii. Deja, am luat decizii, în PNL, pentru a facilita respectarea înţelegerilor pe care le-am avut cu partenerii noştri, şi de asemenea, de a introduce în programul de guvernare elemente care ne-au fost solicitate de parteneri. Privesc cu încredere şi cu optimism următoarele discuţii, şi sunt convins că vom reuşi să obţinem o majoritate care să permită învestirea cât mai rapidă a guvernului”, a afirmat Ludovic Orban, luni, la Parlament.