Prinde ultimele locuri pentru vacanțele de Revelion din agenții!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Întâmpină Anul Nou pe meleaguri străine!

Prinde ultimele locuri pentru vacanțele de Revelion din agenții!

Turism 28 Decembrie 2015 / 17:36 1448 accesări

Chiar dacă mai sunt doar câteva zile până la Revelion, dacă vă doriți să întâmpinați Anul Nou pe meleaguri străine, puteți să dați o fugă prin agențiile de turism pentru a verifica ofertele ultra-last minute care mai sunt disponibile. De exemplu, agenția Icar Tours (icar.travel) mai are câteva locuri disponibile pentru sejururi de Revelion în orașe apreciate de turiști în orice sezon, precum Viena, Praga sau Istanbul. Astfel, dacă vreți să intrați în noul an pe meleaguri vieneze, puteți să cumpărați un pachet de 5 zile la Viena, pornind de la 389 de euro de persoană. În prețul excursiei sunt cuprinse transportul cu avionul, turul Vienei cu un însoțitor de grup la cele mai importante atracții din zonă, cazare la hotel de 3 stele, vizite la mănăstirea Heiligenkreutz și castelul Mayerling, cina festivă de Revelion. De asemenea, se mai organizează o excursie opțională pe Defileul Dunării, precum și o vizită la Palatul Schonbrunn, iar plecarea are loc pe 30 decembrie. Aceeași agenție mai are câteva locuri disponibile pentru o vacanță de 8 zile de Revelion la Praga. Excursia costă 399 de euro de persoană, preț în care sunt incluse cazarea la hoteluri de 4 stele, transportul cu autocarul și vizitarea a 3 capitale imperiale: Praga, Viena și Budapesta. În tur sunt cuprinse cele mai importante atracții turistice, fiind vizitate Biserica Încoronării Mariei Tereza din Bratislava, Castelul din Praga cu faimoasa catedrală Sf. Vit - simbolul spiritualității cehe, centrul istoric al orașului, Castelul Karlstejn, Karlovy Vary - una dintre cele mai renumite stațiuni balneoclimaterice din Praga, Palatul Imperial Hofburg din Viena. O altă opțiune disponibilă în ofertele Icar Tours pentru Revelion este și Istanbulul, unde se pleacă pe 30 decembrie, iar timp de 5 zile se vizitează cele mai populare zone ale binecunoscutului oraș turcesc. Prețul porneste de la 195 de euro de persoană, în care sunt incluse 4 nopți de cazare, transportul cu autocarul, turul by night al Istanbului, tur pietonal cu ghid local la Moscheii Albastre, Palatul Topkapi, Muzeul Sfânta Sofia și Hipodromul, shopping în Marele Bazar, masa de Revelion. De asemenea, în program mai sunt cuprinse o croazieră pe Bosfor, o plimbare pe Marea Marmara la Insula Prințului, dar și o seară turcească.

Taguri articol


12