Profesorii vor prime de vacanţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Profesorii vor prime de vacanţă

Social 19 Iulie 2006 / 00:00 1149 accesări

Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) cere un răspuns oficial din partea guvernului privind acordarea primei de vacanţă pentru profesori, aceasta fiind singura modalitate de majorare a veniturilor, pînă la apariţia legii salarizării. FEN solicită reprezentanţilor Executivului să prezinte stadiul realizării proiectului privind salarizarea personalului bugetar şi un răspuns oficial la propunerea privind acordarea primei de vacanţă pentru personalul din învăţămîntul superior şi preuniversitar. "Este momentul ca Executivul să manifeste responsabilitate faţă de promisiunile făcute prin programul de guvernare, să respecte integral clauzele acordului şi să prezinte propuneri concrete pentru aducerea sistemului de învăţămînt românesc la cerinţele Uniunii Europene", a declarat preşedintele FEN, Cătălin Croitoru. Comisia de evaluare a Acordului încheiat între Guvernul României şi reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţămînt se va reuni, mîine, pentru a stabili paşii următori pentru îndeplinirea înţelegerii semnate în noiembrie 2005.



12