Program dificil pentru CSU Neptun

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal feminin / Liga Națională

Program dificil pentru CSU Neptun

Sport 20 Mai 2015 / 00:00 695 accesări

Aflată în luptă pentru menținerea în Liga Națională de handbal feminin, CSU Neptun Constanța are un program dificil în ultimele patru etape din play-out, iar șansele de a scăpa de emoții pe final de sezon sunt aproape nule. În urma semieșecului de pe teren propriu cu HCM Rm. Vâlcea, scor 25-25, constănțencele au făcut un mare pas în spate în tentativa de a ocupa unul dintre primele două locuri, care asigură prezența directă în viitorul sezon al Ligii Naționale. În aceste condiții, speranțele echipei pregătite de Ion Crăciun și Florin Cazan se îndreaptă către o clasare pe locurile 3 sau 4, ceea ce ar însemna participarea în barajul pentru evitarea retrogradării. Pentru a reuși acest lucru, gruparea de pe litoral trebuie să câștige ambele meciuri de pe teren propriu și să scoată cel puțin un rezultat de egalitate în cele două partide din deplasare. Primul pas spre îndeplinirea obiectivului va fi făcut mâine, de la ora 17.00, în etapa a 7-a din play-out, când CSU Neptun primește vizita „lanternei roșii” a clasamentului, Mureșul Tg. Mureș, echipă care nu a obținut nici măcar un punct în acest campionat. Constănțencele nu au cum să rateze victoria pe teren propriu, astfel că au ocazia să se distanțeze la patru puncte de Unirea Slobozia, principala candidată în lupta pentru evitarea retrogradării directe. Duminică, CSU Neptun va merge în fieful liderului din play-out, U. Cluj, unde șansele de a obține puncte sunt destul de mici, iar săptămâna viitoare va susține ultima partidă pe teren propriu din acest campionat, întâlnind o altă echipă cu pretenții, Cetate Deva. În aceste condiții, soarta formației de pe litoral se va decide, cel mai probabil, în ultima rundă, când CSU Neptun va evolua pe terenul rivalei de la Unirea Slobozia. „Trebuie să strângem rândurile și să luptăm până la capăt”, a avertizat antrenorul principal al echipei constănțene, Ion Crăciun.



12