Proprietarii clădirilor cu risc seismic ridicat pot răspunde penal dacă nu le consolidează

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proprietarii clădirilor cu risc seismic ridicat pot răspunde penal dacă nu le consolidează

Administrație 02 August 2006 / 00:00 1108 accesări

Autorităţile centrale au anunţat ieri că intenţionează să ia măsuri drastice împotriva proprietarilor de clădiri cu risc seismic ridicat, care refuză să demareze lucrări de consolidare a imobilelor. "Am discutat cu Ministerul Justiţiei şi am obţinut un acord de principiu pentru modificarea legislaţiei, astfel încît refuzul proprietarilor la consolidare să fie considerat infracţiune", a afirmat ieri ministrul delegat al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, Laszlo Borbely. El a subliniat că orice proprietar care refuză să permită accesul în locuinţă pentru lucrări de consolidare va răspunde penal, considerîndu-se că gestul lui pune în pericol viaţa celorlalţi locatari ai clădirii. Decizia a fost adoptată ca urmare a cererilor reduse pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic ridicat, deşi, potrivit unui program naţional, costurile acestor lucrări sînt avantajoase pentru proprietari. Autorităţile centrale doresc să introducă modificarea legislativă în cel mult o lună.

Subvenţii pentru construcţia caselor, abia în 2007

Tot ieri s-a arătat că primele subvenţii destinate tinerilor căsătoriţi la construcţia de locuinţe vor fi acordate în 2007. Ordonanţa 51/2006, privind acordarea subvenţiilor, a intrat deja în vigoare şi urmează să fie semnat un acord comun între Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT) pentru finalizarea Normelor Metodologice, astfel ca în 30 de zile să poată fi lansat oficial programul. Subvenţia urmează să fie acordată la sfîrşitul lucrărilor, astfel încît primele ajutoare financiare ar putea ajunge la beneficiari în 2007. Tinerii căsătoriţi, cu vîrsta sub 35 de ani, care construiesc locuinţe prin credit ipotecar cu o companie specializată, vor beneficia de o subvenţie de 20% din valoarea totală a lucrării, pentru o suprafaţă construită de pînă la 81 de metri pătraţi. Solicitanţii trebuie să demonstreze că deţin terenuri şi au încheiat un contract cu o firmă de construcţii, în baza acestor documente urmînd să beneficieze de sprijinul ministerului. În funcţie de numărul de cereri, acest program s-ar putea extinde nu doar pentru tinerii căsătoriţi, ci şi pentru persoanele evacuate din imobilele naţionalizate sau cele rămase fără locuinţe în urma calamităţilor naturale.



12