Proteste împotriva restricționării libertății presei în Polonia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proteste împotriva restricționării libertății presei în Polonia

Externe 18 Decembrie 2016 / 15:33 451 accesări

Demonstrații impresionante au avut loc duminică, pentru a treia zi consecutiv, în capitala Poloniei, împotriva planurilor Guvernului de a restricționa accesul jurnaliștilor în Parlament, informează BBC. În timp ce protestatarii au ales ca loc de desfășurare a acțiunii lor zona din fața clădirii Parlamentului, reprezentanții opoziției parlamentare au anunțat că își continuă protestul început vineri în interiorul clădirii Parlamentului, chiar în sala unde se desfășoară ședințele în plen. Susținătorii partidului de dreapta aflat la conducere au organizat și ei o demonstrație în Varșovia.

Președintele polonez, Andrzej Duda, a propus medierea celor două părți. Sâmbătă, jurnaliștii au avut o întrevedere cu purtătorul de cuvânt al Camerei Superioare a Parlamentului, pentru a discuta în privința noilor legi. Deși în timpul discuțiilor aceștia nu au ajuns la o înțelegere, există semne în privința unui compromis în urma unei alte întrevederi, programată pentru luni.

Premierul Poloniei, Beata Szydlo, a calificat acțiunile opoziției de a bloca accesul în principala sală a Parlamentului ca fiind scandaloase. Reacția ei vine după ce cetățenii au protestat în stradă contra Guvernului, la cererea liderilor opoziției, deoarece aceștia consideră că actuala conducere încalcă prevederile Constituției. Protestatarii au blocat, în noaptea de 17 spre 18 decembrie, ieșirile Parlamentului din Varșovia, împiedicându-i pe deputații majorităţii, pe prim-ministrul Beata Szydlo şi şeful partidului conservator la putere, Jaroslaw Kaczynski, să părăsească clădirea timp de mai multe ore. Premierul a taxat reacțiile protestatarilor într-o declarație televizată, acuzând că liderii opoziției intenționează să preia puterea: ”Demersurile opoziției de a provoca reacții politice extreme nu au deloc de-a face cu actuala situație din țară. Din contră, au de-a face cu frustrarea și neputința celor care au pierdut puterea și care nu au nicio idee despre cum să îi convingă pe cetățenii polonezi să le susțină punctul de vedere”.

Taguri articol


12